admin

24 iulie 2016

DARIA VĂCĂROIU, tânara sprijinită de Paul SURUGIU-Fuego, câștigă VOICE KIDS GERMANIA!

Nu vorbim în van atunci când spunem că ART BY FUEGO investește în viitorul celor mai buni. Poate că vorbele astea zilnice nu au farmec, dar e dovedit că proiectul lui Paul Surugiu poate face minuni. Vă mai aduceți aminte de DARIA VĂCĂROIU – fetița cu chip și glas de înger care poate cânta în același timp și cu vocea și la harpă? Ei bine, prin inițiativa ARTĂ PENTRU SUFLET, care i-a sponsorizat costurile deplasării, ea a putut ajunge la concursul VOICE KIDS GERMANIA, un mare show de talente, pe care, surpriză, l-a și câștigat. Daria Văcăroiu din România, un […]
21 iulie 2016

Fuego: “Nu m-am transformat în bunul samaritean, dar cred că faptele mele umanitare sunt firești!”

Pentru Paul Surugiu – Fuego vara nu vine cu relaxare și liniște, ci cu o mulțime de proiecte frumoase și speciale, pe care le dăruiește lumii, pentru a face bine. Astfel, după ce a lansat o nouă piesă, dinamică, de vară – AM ÎNCREDERE-N DRAGOSTEA TA – acum pregătește o expoziție eveniment la Constanța, iar în luna august, împreună cu Libertatea, o compilație cu totul specială dedicată verii. Proiectul său dedicat marilor artiști și tinerelor talente face în continuare bine, iar acum interpretul va face o nouă expoziție în Mamaia, pe 28 iulie, după cea din luna iunie din București. […]
20 iulie 2016

Actorul Mihai Perșa ajutat de Paul Surugiu – Fuego și proiectul său!

Pe scenă, în fața publicului, actorii sunt regi ai emoției, ai aplauzelor și dincolo de asta, regii lor, pentru că știu să-i facă pe ceilalți să înțeleagă profunzimi dintr-un simplu rol. Mai mult sau mai puțin apreciați, plătiți sau recompensați de public, ei și-au trăit viața demn, continuând să joace până la ultima suflare, căci aceasta le-a fost menirea. Uneori, un dușman este și boala, care macină frumusețile de altădată și care-i aduce pe cei ce-au fost stele, strălucind pentru public, în pragul în care lumina-i pălindă si mult prea slabă. Mihai Perșa este actor! Așa-i place să se recomande […]
20 iulie 2016

Paul Surugiu: „Renunț la o parte din vacanță ca să mă pot ocupa îndeaproape de pasiunea asta frumoasă care a devenit ca un viciu!”

Bănuiesc că știți deja detalii despre noua mea expoziție. Se numește VITRALII și debutez cu ea la Mamaia, pe 28 iulie. Toate bune și frumoase, numai că ce nu știți voi este faptul că m-am pus serios pe treabă. Mi-am zis că timpul e scurt și că nu e rău să renunț la o parte din vacanță ca să mă pot ocupa îndeaproape de pasiunea asta frumoasă care a devenit ca un viciu. Rar trec 2-3 zile la rând fără să pictez ceva. Acum, vedeți voi, eu nu fac lucrări complexe. Mă joc pe pânză cu flori și case, în […]
19 iulie 2016

Mesaj sincer și profund din partea actorului Mihai Perșa!

Actorii sunt mesageri, eroi, oameni care spun povești despre oameni. Ei sunt în fiecare din noi și iau tot ce-i mai deplin dintr-un om pentru a creiona personaje. Viața lor nu e un teatru, nu e o piesă, e o scriere frumoasă ce curge. Așa crede și marele actor MIHAI PERȘA, cel care a dat viață la sute de personaje în peste 45 de ani de carieră. ART BY FUEGO l-a sprijinit, iar în semn de mulțumire el transmite un mesaj lui Paul Surugiu. Noi nu vă îndemnăm să-i plângeți de milă! Nu vrea asta și nici nu trebuie! Tot […]
17 iulie 2016

Octavian Ursulescu membru de onoare al proiectului Art by Fuego – Artă pentru suflet!

LA MULȚI ANI, OCTAVIAN URSULESCU din partea „ART BY FUEGO – ARTĂ PENTRU SUFLET” în semn de prețuire. Decretăm astfel pe marele moderator Octavian Ursulescu, membru de onoare al proiectului, aducându-i calde mulțumiri și urându-i totodată ani mulți și demni, sănătoși și doldora de inspirație. Un etalon al scenei românești, din ambele părți ale cortinei, un simbol, un sex-simbol, un exemplu, un obiect de studiu, o inteligență sclipitoare, memorie de dat la alții, frumusețe sufletească și sensibilitate, omenie, prietenie și mult altruism – toate la un loc se regăsesc în Tavi Ursulescu și lista poate continua cu siguranță, dar de […]
16 iulie 2016

Proiectul Art by Fuego – Artă pentru suflet, în casa familiei maestrului Petre Gălușanu

Cu toții avem oameni cărora trebuie să le mulțumim pentru ce suntem! Oameni de seamă care ne-au format, ne-au pus voință în parcurs, ne-au oferit șanse, făcând din noi, la vremea respectivă, visători cu acte in regulă, dar și viitori înțelepți în profesia pe care împreună cu ei ne-o alegeam. Așa e viața – la un moment dat e nevoie de cineva care să apară și să o lovească drept în față pentru a evolua, la fel cum e nevoie de cineva și în viața maeștrilor care trebuie să-și lase cumva toate cunoștințele pe mâna cuiva. Un exemplu elocvent este […]
16 iulie 2016

În cadrul expoziției ”VITRALII” artistul promite tuturor o seară de neuitat

Se spune că natura statică nu are candoare și suflet, că e oprită și vitregită de timp și spațiu și că arta înseamnă voluptate, viață și mișcare. Arta, dragii noștri, este concepută de fiecare în felul său, la fel ca orice lucru care ne-nconjoară. Viziunea fiecăruia despre ceva variază în funcție de mediul din care provine, de educație și de suflet. Până la urmă, arta se consumă, e un bun necesar, care-i cumpărat la schimb cu sufletul și cu emoțiile noastre, astfel că nimeni vreodată nu va simți identic vis-a-vis de-o operă căci oamenii sunt ciudate lumini contradictorii, cu alb […]
15 iulie 2016

28 iulie – Expoziția de pictură cu vânzare a artistului Paul Surugiu-Fuego – „VITRALII”

Vă invităm pe 28 iulie 2016, începând cu ora 19.00, la expoziția de pictură cu vânzare a artistului Paul Surugiu-Fuego, denumită „VITRALII”, care se va desfășura la Restaurantul DORNA din Stațiunea Mamaia. Evenimentul va fi unul cu totul deosebit, în care veți putea asculta muzică de calitate, descoperind multiplele talente ale lui Paul Surugiu. Invitații speciali, surprizele, momentele artistice, dar și picturile sensibile vor desăvârși atmosfera, transformând-o într-o seară cu parfum de artă la mal de mare. Pentru Fuego, arta plastică reprezintă un nou mod de exprimare și o posibilitate concretă de a ajuta. În luna octombrie a anului 2015 […]
14 iulie 2016

Salvați-l pe Andrei! Copilul cu suflet de înger are nevoie de sprijinul nostru… Art by Fuego a făcut-o!

Lumea lui Andrei e colorată. Vede în ea desene, oameni mari, lumină, părinții, lacrimi și-un viitor. Are trei ani și nouă luni, iar pentru el viitor înseamnă dragoste. Nu conștientizează, dar lumea asta a lui e plină de iubirea părinților și a celor din jur. A tuturor celor care au fost copii și-au avut parte de minuni pe care acum le văd cu alți ochi. Nu strigă, nu cere, nu vrea. Doar zâmbește, iar în zâmbetul lui s-au așezat laolaltă toate lucrurile pure căci chipul său, dincolo de inocență, ascunde nevinovăție și candoare. Tabloul simplu de mai sus este viața […]
12 iulie 2016

Fuego junior, copilul olimpic la clarinet, susținut de Paul Surugiu!

Succesul nu vine de undeva din neant. Pentru acesta se transpiră, se muncește, se depune efort. Dacă cineva își imaginează că o viață ușoară, frumoasă, în care faci ce-ți place se dobândește simplu, se înșală amarnic. Talentul apare, dar acesta se fructifică, se lucrează, se aprofundează pentru a putea deveni o profesie. De asta există tineri care-și sacrifică, la propriu, copilăria. Azi vi-l prezentăm pe DINCĂ ADRIAN ROBERT, un copil talentat din Pitești, care cântă la mai multe instrumente, printre care pian și chitară, dar care s-a specializat pe clarinet, fiind olimpic la acest instrument la ultima olimpiadă națională. Când […]
12 iulie 2016

“ART BY FUEGO – ARTĂ PENTRU SUFLET”, un proiect grandios susținut de mari personalitați si oameni de cultura!

PAUL SURUGIU – FUEGO: Florile mele de roua au stralucit pe 31 mai la GOLDART! Ele au fost vedetele si au transformat evenimentul intr-o poveste frumoasa, cu dichis, in care i-am avut aproape pe oamenii la care tin, carora le multumesc pentru deschidere si pentru faptul ca si-au rapit cateva minute pentru a intra in lumea florala propusa de mine. Ma bucur ca au rezonat cu exemplul meu, acela de a sprijini marile legende, si credeti-ma, sunt onorat ca au fost acolo atatea personalitati, de la actori, la cantareti, oameni de arta si de afaceri, vedete de televiziune dar si prieteni […]
12 iulie 2016

Adrian Robert Dinca îi mulțumește lui Fuego pentru ajutorul acordat!

Cea mai mare nevoie de ajutor concret, de sprijin și de încurajări o au tinerii care încep acum o viață. Una pe care și-o doresc bună, încununată de succes. Pentru ei acest proiect merge mai departe, dar și pentru artiștii care au nevoie de prețuiri. Binele , atenția, prețuirea, nu se fac pentru laude, nici măcar pentru mulțumiri, ci pentru faptul că la un moment dat, cineva trebuie să se întoarcă cu privirea și către cei ce pot schimba lumea. Adrian Robert Dincă a fost sprijinit de ART BY FUEGO, iar acum are mai multă încredere, poate evolua, poate crede […]
12 iulie 2016

Paul Surugiu-Fuego:”Când voi trage linie, se va putea spune ca a existat un artist care a trăit pentru publicul său!”

„De ce TRĂIESC? N-aș putea spune vreodată, mai comod și mai fericit, să notez cu inima în univers, decât atunci când e nevoie să-mi expun motivele trecerii mele. Nu-s mare și am atât de multe de trecut în continuare, dar sunt împlinit că am putut cânta, că vocea a pus versurile în lumina eternității, că am inspirat, că am putut fi inspirat, că sunt ascultat, că pot picta, că pot ajuta și că pot compune. Nu-i bucurie mai măreață ca atunci când vezi cum zile se pierd în zare și undeva, într-un nescris volum al sentimentelor tale, se-adună mărturii ale […]
8 iulie 2016

”Paul Surugiu a descoperit o nouă temă în pictura sa – casele românești, simboluri ale eternității”

„In harul tau, draga Paul, mi-am găsit limba romana, doina strămoșilor si istoria noastra. Nu mai am ce caută in tara. Am găsit totul in cântecele si colindele tale! Un prieten pentru totdeauna, Grigore Vieru” ( Dedicație de pe volumul „Taina care ma apăra” ) Asa-l descria marele Grigore Vieru pe Fuego! E de notorietate legatura specială dintre cei doi, artistul considerându-l pe poet maestrul sau, cel din urma văzând in Paul un fiu. Zeci de cantece si versuri binecuvântate au luat nastere, iar Paul Surugiu a ținut vie memoria poetului peste ani lansând in 2013 volumul „Testament pentru Fuego”, premiat […]
5 iulie 2016

Un nou sprijin acordat maestrului Ilie Micolov!

Atunci cand pornești pe un drum, nu mai dai înapoi! Atunci cand alegi sa înfăptuiești speranțe si sa dăruiești, din putin, lumini, nu te opresti la un moment dat! Povestea asta cere responsabilitate, seriozitate si continuitate, mai ales cand oferi ajutor nu pentru a epata, ci pentru a deschide uși, pentru a da exemple concrete tuturor celor care au incredere. Sprijinul e necondiționat si vine ca o plecăciune sau ca un imbold! Am mai spus asta – ART BY FUEGO nu compătimește pe nimeni, doar se înclina in fata unor personalități si a talentului, răsplătind simbolic asta, atunci cand e […]
3 iulie 2016

Cu proiectul Art by Fuego sprijinim! Ne pasă de nevoile altora…

Intruna se vorbește despre simboluri, despre arta si despre bine, dar ni se pare ca toate au devenit „must-have-uri” puerile ce dau bine daca-s pronunțate sau folosite. Idolii-s aceiași si nici in ruptul capului, modelele nu vin din rândul oamenilor cinstiti, care muncesc si care prefera sa tacă si facă, decât sa se bată cu pumnul si cărămida in piept pe la TV pentru diverse interese. Cu ART BY FUEGO sprijinim! Ne pasa de suferintele altora si de speranțele pe care ei si le-au pus in viata. Nu putem sprijini pe toata lumea, cum nu-i putem arata pe toți cei […]
2 iulie 2016

Donație de carte și cd-uri prin Art by Fuego – Artă pentru suflet!

Întotdeauna am știut că oamenii sunt una cu rădăcinile lor și că sunt un complex al tuturor genelor care au contribuit la crearea lor. Așa se face că eu mă simt acasă în zona Moldovei, deși mi-s un ardelean ce locuiește actualmente la București! Dar cumva povestea mea a început la SULIȚA, în județul Botoșani, căci tatăl meu s-a născut acolo, din neamul lui Surugiu. Istoria e scurtă și dureroasă. În timpul celui de al doilea război mondial, bunicul meu și-a pierdut viața în lupte, iar bunica Stratenia, de baștină din Sulița, a fost nevoită să se retragă în Ardeal, […]
1 iulie 2016

Paul Surugiu-Fuego a sprijinit-o prin proiectul său pe actrița Marilena Salan!

Diminețile deschid zâmbete cum la fel razele soarelui ajută chipul nostru să strălucească la lumina zilei. Poetică sau nu, viața nu e simplă și uneori are nevoie de întărituri, de sprijin și de o vorbă bună pentru a merge mai departe. Nu se întâmplă să apară foarte des și cu atât mai puțin ca o surpriză sinceră care vine, ca semn de prețuire, din partea unui artist cu o inițiativă nobilă. Un exemplu bun și demn de urmat este cel al lui Paul Surugiu, care pictează și face acte de caritate. Nu ca să impresioneze, ci ca să ajute. Iar […]
28 iunie 2016

Actrița Doina Ghițescu emoționată până la lacrimi în cadrul expoziției „Flori de rouă”! Paul Surugiu a sprijinit-o prin proiectul său „Artă pentru suflet”!

Sunt momente in viata in care lucrurile neplanificate sunt cele care ne ies de minune si vin cu cel mai mare beneficiu asupra noastra si a celor din jur! In fond, viata e o continua improvizație, fara scenariu stabilit, dar cu momente demne de productiile de la Hollywood! Un astfel de moment a avut loc si la simpozionul FLORI DE ROUA, prima expoziție de pictura a lui Paul Surugiu, ce a avut loc in perioada 1-10 iunie 2016 la Goldart, in cea de a doua zi, cand printre invitați, speakeri, admiratori, critici si colegi s-a numărat si actrița de teatru […]
30 august 2017

LUMINIȚA GHILDUȘ, om de artă, general manager al Goldart-Ghildus vorbește mai jos despre minunatul proiect ART BY FUEGO și despre lucrările artistului Paul Surugiu Fuego

De obicei, nu confirmările indică valoarea, dar ele certifică o vocație și un gest minunat – acela de a dărui, prin noblețea unor teme, artiștilor aflați la nevoie! #artbyfuego #artăadevărată ” Un artist complet, Paul Surugiu – Fuego, un nume de seama in lumea muzicii, este si un pasionat pictor, aceasta fiind o alta modalitate de exprimare a extraordinarei sale sensibilitati. Pasiunea lui Fuego pentru arta nu se rezuma insa numai la actul de creatie ; el daruieste creatia sa marilor artisti sau tinerelor talente, fondurile stranse din vanzarea picturilor ce vor fi prezentate in expozitie fiind donate legendelor artistice ale Romaniei. […]
15 august 2017

Paul Surugiu revine la Iași cu o nouă expoziție cu vânzare, „De vorbă cu cerul”, 11 septembrie 2017, Palatul Culturii

Dacă vă era dor de Paul Surugiu-Fuego, acesta revine la Iași, în calitate de pictor, cu un super eveniment în care surprizele și momentele spectaculoase se vor ține lanț, timp de câteva ore, unde artele își vor da mâna, pentru a sta „DE VORBĂ CU CERUL”. Acesta este titlul vernisajului ce va avea loc luni, în data de 11 septembrie, de la ora 18.00, în Sala Voievozilor, din Palatul Culturii Iași. Expoziția va avea în centru emoția transmisă de natura statică, iar Paul Surugiu promite, după cum ne-a obișnuit de fiecare dată, un adevărat regal al artelor și al bunăvoinței, […]
3 august 2017

Paul Surugiu – Fuego: “Sprijin arta prin artă și încerc să fac tinerii talentați să creadă în visul lor!”

„Stau și mă gândesc de multe ori la cum ar fi fost dacă aș fi apucat de mic pe drumul picturii, învățând cu de-amănuntul tehnicile minunate ale activitații care-mi aduce atâta liniște și plăcere. Mi-ar fi plăcut să pot fi profesionist într-un domeniu pe care nu-l stăpânesc. Sigur că eu sunt un autodidact și un om responsabil și încerc, pe cât se poate, să iau lucrurile în serios, să învăț, să mă implic și să încerc să-mi aduc operele la un grcât mai evoluat. Nu știu cât îmi reușește, dar îmi place să cred că florile și casele mele de […]
3 august 2017

Tânara pictoriță Sofia Elena Juravle a fost sprijinită de proiectul Art by Fuego!

Copiii nu pun întrebări și nu caută din vanitate, ca și noi, motive pentru a vedea dincolo de ce știu și pot face. Copiii întruchipează puritatea și-ar fi nedrept să frângi universul unui tânăr doar pentru că viața te-a nedreptățit pe tine. ART BY FUEGO vine în sprijinul copiilor care pot trece dincolo de frumos și care au nevoie de lumini, mai mult decât câțiva bănuți într-un cont. Sigur că aceștia sunt importanți, dar gestul, promovarea și speranța sunt peste orice putere de a face un lucru constructiv. Sofia Elena Juravle este eleva premianta a Scolii Generale Nr.13 Botosani, clasa […]
23 iulie 2017

Tânărul talent Răzvan Mihnea Butnaru a fost sprijinit de proiectul Art by Fuego!

La noi pe pagină veți găsi întotdeauna frumos. De la picturi la mesaje motivaționale atent gândite și oferite, până la recomandări, artiști valoroși și desigur, tineri foarte talentați, aflați în momentul în care au nevoie de șanse, de reale oportunități pentru a crește și pentru a deveni nume de rezonanță. Este și cazul lui Răzvan Mihnea Butnaru, copil atomic, cu personalitate artistică desăvârșită, provenind dintr-o familie de intelectuali care-și dedică tot timpul formării sale. La prima vedere, are cu siguranță stofă de star și la cum i-a fost startul, cu siguranță va ajunge. Mihnea este talentat, iar pasiunea sa principală este […]
12 iulie 2017

Maria Alexandra Zamfir a fost sprijinită de proiectul Art by Fuego!

Sprijinul lui Paul Surugiu nu are direcții clare, în schimb are o viziune certă – aceea de a oferi copiilor talentați o brumă de șansă și mult imbold. Nu-i de ici de colo să te laude și să te promoveze cineva, crezând în tine, oferind suport financiar și moral. Și în felul acesta ART BY FUEGO face o mulțime de tineri fericiți și se implică în viitorul artistic al României! Azi o cunoașteți pe Maria Alexandra Zamfir, un copil cu numeroase talente și cu o voință care întrece la un loc, un munte de dorințe a oamenilor mari. Este ambițioasă și […]