Fuego junior, copilul olimpic la clarinet, susținut de Paul Surugiu!

Succesul nu vine de undeva din neant. Pentru acesta se transpiră, se muncește, se depune efort. Dacă cineva își imaginează că o viață ușoară, frumoasă, în care faci ce-ți place se dobândește simplu, se înșală amarnic. Talentul apare, dar acesta se fructifică, se lucrează, se aprofundează pentru a putea deveni o profesie. De asta există tineri care-și sacrifică, la propriu, copilăria. Azi vi-l prezentăm pe DINCĂ ADRIAN ROBERT, un copil talentat din Pitești, care cântă la mai multe instrumente, printre care pian și chitară, dar care s-a specializat pe clarinet, fiind olimpic la acest instrument la ultima olimpiadă națională.
Când era mai mic, toată lumea îi spunea că seamănă cu Paul Surugiu, iar mama sa l-a dus la mai toate spectacolele artistului. Inițial, își dorea să cânte cu vocea, dar ulterior și-a găsit vocația, alegând clarinetul. Robert are numeroase premii, iar Paul Surugiu Fuego, idolul său, prin ART BY FUEGO, l-a ajutat să-și ducă mai departe visul și să creadă astfel în puterile sale.
Aceștia sunt tinerii care au nevoie de sprijinul nostru, ei fiind cei ce vor putea reclădi ulterior România mare și talentată. Robert are 13 ani și este elev al liceului de muzică Dinu Lipatti din Pitești. Și iată cum Paul Surugiu, prin pasiunea sa, pune speranțe în parcursul unor tineri, oferindu-le șansa de a visa. Peste ani, acești tineri talentați îi vor mulțumi!
„Pe Robert îl știu de ani de zile. Mama sa îl aducea la spectacolele mele, spunând că seamănă cu mine și că își dorește să ajungă, când va fi mare, ca mine. Eu l-am sfătuit să facă ce-i place și iată că el m-a ascultat. Acum este olimpic la clarinet, iubește acest instrument și studiază de zor, pentru a deveni unul dintre cei mai mari instrumentiști ai României. Mă bucur că-i pot ajuta pe acești tineri să creadă și să muncească în continuare!” (Paul Surugiu Fuego)