Paul Surugiu – Fuego îl sprijină pe George Nicolescu din vânzare picturilor sale!

Zilele acestea am demonstrat că „ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET” este un proiect viabil, care nu stă pe loc și care încearcă să facă lucruri mirabile dintr-o simplă pasiune și ceva timp liber investit cu folos. Dacă expoziția FLORI DE ROUĂ poate fi vizitată în continuare, acolo putând vedea o lume a culorilor și-a florilor, Paul Surugiu n-a stat degeaba și a continuat să facă o mulțime de fapte bune cu fondurile strânse din vânzarea picturilor sale.
Vorba sa – nu sumele, nici măcar gesturile nu sunt importante, ci simplul fapt că ne amintim și le arătăm prețuirea noastră celor care au construit o viață întreagă succesul, dedicându-se scenei, iar pe cei mici îi sprijinim să poată visa.
Iată că Paul Surugiu l-a sprijinit și pe marele GEORGE NICOLESCU, interpretul de geniu a cărui voce poate străbate timpul, cu emoție și tehnică impresionantă. George Nicolescu este, după cum bine știți, autorul a multor șlagăre, făcând parte și din Cenaclul Flacăra.
Universul său este, deși paradoxal, căci transmite o mare de lumină, în umbră. George este nevăzător de la naștere, dar asta nu l-a împiedicat să cânte, să-și dorească să ajungă un mare artist. Unul modest în schimb, căci nu i-a plăcut niciodată să epateze sau să fie lăudat prea tare.
ART BY FUEGO ajunge și la el și credem noi că George Nicolescu are mai mult nevoie de oameni, de aplauze, de apreciere. Poate chiar dacă nu-l vedem prea des la televizor, măcar să-i ascultăm muzica de geniu. Pe 19 iunie, într-o ediție unică în peisajul mediatic românesc, îl puteți revedea pe George Nicolescu la FAMILIA FAVORIT, primind trofeul ARTĂ PENTRU ETERNITATE și cântând câteva din cele mai frumoase și apreciate melodii din cariera sa.
“Lumea lui George a fost mereu o lumină mare, în care și i-a imaginat colorați, plini de frumusețe pe cei dragi, pe cei ce-l înconjoară, imaginile fiindu-i cântece. Eu și George Nicolescu avem același mentor, pe marele George Grigoriu, care ne-a descoperit pe amândoi, încercând să ne facă mari artiști prin sfaturile sale. Din punctul meu de vedere, ochii lui George Nicolescu sunt melodiile sale, geniale, speciale, emoționante, cântate ireproșabil.
ARTĂ PENTRU SUFLET este proiectul meu despre care i-am povestit și am fost fericit că pot fi și alături de el, sprijinindu-l prin inițiativa mea. Sensibil, mi-a spus că e sigur că am tablouri frumoase pentru că și-a imaginat mereu că sunt un om cald și bun. George avea nevoie de noi, la fel cum și noi avem nevoie avidă de el și de muzica sa.
Pe 19 și pe 26 iunie, de la ora 20.00, la emisiunea mea, puteți să-l urmăriți cântându-ne în două ediții care vor stârni lacrimi și care vin cu mari premiere pe scena muzicală românească. Să ne trăiești pentru ETERNITATE, George Nicolescu!”

Articol semnat de echipa ART BY FUEGO