Paul Surugiu – Fuego: ”Sunt mândru că ART BY FUEGO a putut sprijini un astfel de talent!”

“Nu sunt un milostiv venit să salveze toată lumea de pe pământ! Deși mi-aș dori să pot face mai mult, puterile mele sunt limitate. Încerc, cu acest proiect, să merg pe cât mai multe planuri și să transform societatea în care trăim, care nu-i facilă și care pune multe piedeci. Vreau ca arta să fie mai nobilă și îmi doresc ca puștii pe care-i sprijin să aibă un viitor mai bun. Nu e greu, e onorant să știi că prin tine anumite vise au prins aripi.
Spre exemplu, Mădălina Lupu, naista care cântă la 10 instrumente de suflat, care este din nou alături de mine în turneul „LĂSAȚI-MI MUZICA”! E apreciată, aplaudată, muncește enorm, își câștigă proprii bănuți, iar ”ART BY FUEGO” i-a adus un nai nou, spectaculos, care o face să strălucească pe scenă. Cred că am schimbat, cu puțin, viața acestei tinere minunate. Nu spun vorbe mari – Mădălina e o comoară care trebuie prețuită. Dincolo de felul în care cântă, are frumusețe și blândețe, educație aleasă, simț al răspunderii, conștiință și determinare cât pentru tot grupul nostru de pe scenă la un loc.
Sunt mândru că ART BY FUEGO a putut sprijini un astfel de talent!
Iar exemplele sunt multe, peste 100 de povești emoționante. Și-atunci cum să mă opresc din pictat?
Dincolo de pasiune, e o responsabilitate, o bucurie, un mod de a ajuta lumea în care trăiesc. Eu fac ceva și chiar nu vreau laude pentru asta, vreau doar ca oamenii să vadă că se poate! Zi liniștită!” (PAUL SURUGIU)  

sursa: www.fanclubfuegoromania.com
29 martie 2017