Vernisajul de la Braşov – CHEMAREA DRAGOSTEI – a fost un adevărat triumf al artei, al culturii, al îmbinării mai multor domenii, toate cu un singur scop – acela de a sprijini și de a premia valorile. În fond, există oameni care-și pun toată viața în slujba frumosului, iar noi, ART BY FUEGO, îi denumim, după cum bine știți, membri de onoare, oferindu-le o distincție specială realizată de Romberfil, pentru a le onora imaginea și pentru a recunoaște importanța incontestabilă în cultura română.
Printre cele două mari personalități premiate la Brașov, se numără marea actriță VIRGINIA ITTA MARCU, un munte de sensibilitate și noblețe, de modestie și înțelepciune, primind trofeul pentru multitudinea de caractere ce i-au definit personalitatea și cariera ce ține de mai bine de jumătate de secol, pentru frumusețea unui destin închinat scenei, cu mister și eleganță, oferindu-i în ani statutul incontestabil de mare doamnă a artei dramatice românești.
Din anul 1963 este actriță devotată a Teatrului “Sică Alexandrescu” din Brașov, a construit în ani un simbol al performanței și-al excelenței, interpretând partituri celebre, lucrând cu regizori colosali, făcând astfel parte din generația de aur a teatrului românesc contemporan, primind în anul 2014, de la Senatul UNITER, premiul de excelență pentru întreaga carieră.
A clădit o lume a interpretării, cu dezinvoltură, a dăruit, a învățat, a pus sub lumina reflectorului tot talentul său de-a oferi emoție. Dincolo de cortină, a trăit iubind și-a dăruit profesiei sale toate resursele interioare, tot sufletul, cu dezinvoltură, teatrul trăindu-i deopotrivă fiecare bucurie și tristețe. Un diamant al artei, pentru profesionalism, pentru activitatea repertorială impresionantă, pentru simplitate, credibilitate, eleganță, naturalețe și pentru întreaga activitate, doamna VIRGINIA ITTA MARCU devine membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET!
sursa: www.facebook.com/artbyfuego