AJUTORUL NU ȚINE CONT DE NIMIC. NICI DE FAIMĂ, NICI DE VÂRSTĂ, NICI DE MOMENT. ARTISTA MACALE OLIMPIA SPRIJINITĂ DE PAUL SURUGIU – FUEGO

Ajutorul nu ține cont de nimic. Nici de faimă, nici de vârstă, nici de moment. Aceasta este una dintre regulile proiectului ART BY FUEGO. Atunci când s-a hotărât că trebuie și că ar fi frumos să ofere picturile spre achiziționare pentru a ajuta, Paul Surugiu și-a dorit să schimbe ceva, să poată face concret, prin el și prin toți cei care au acum o operă de artă pe peretele lor, o faptă bună.
Și proiectul dă roade din ce în ce mai tare.
Ieri, prin ART BY FUEGO, Paul Surugiu a ajutat-o, pentru tratament și medicamente și pentru o rază de lumină pe chipu-i brăzdat de lacrimi, pe doamna Macăle Olimpia, o artistă de 70 de ani, care croșetează, cu migală și cu tot sufletul, lucruri deosebite. Doamna Macale este din Pitești și vine des la spectacolele lui Paul. Are probleme grave cu coloana, ciroză, probleme cu rinichii și parcă mai toate bolile s-au adunat în sufletul ei. Inclusiv soțul este bolnav, fiind paralizat de cinci ani.

Dar nu cerșește, nu cere, nu se plânge! Muncește minuni croșetate de o frumusețe rară! Puteți vedea câteva în fotografii cu fragmentele sale de artă!
E o artistă în felul ei, ce cu migală face un lucru pentru a supraviețui! ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET a ajutat-o financiar pentru a-și putea procura medicamente pentru ea și soțul ei. Doamna Olimpia i-a dăruit lui Paul câteva din frumusețile ei, globuri de sărbătoare croșetate, pe care el la rândul său, le-a oferit colegilor săi de la teatrul Alexandru Davila din Pitești, precum și celor ce-au venit aseară să-l urmărească în spectacolul TRĂIESC! Vă mulțumim că prin ajutorul vostru arta prinde suflet și ajutând artiștii!