Doamna Bucovinei, Sofia Vicoveanca – membru de onoare al Proiectului Art by Fuego!

ZI MARE PENTRU FOLCLORUL ROMÂNESC! N-ar strica dacă această data, de 23 septembrie, s-ar decreta ca fiind zi națională, pentru că azi împlinește o venerabilă vârstă, artista emblemă ce are aproape 60 de ani de carieră – SOFIA VICOVEANCA. Noi îi dorim ani mulți de cântec, același spirit altruist, umorul să n-o părăsească și să creeze în continuare capodopere pe scenă și pe hârtie!
Suntem onorați că ne este aproape și că pe 11 septembrie, în cadrul vernisajului “DE VORBĂ CU CERUL”, de la Palatul Culturii din Iași, Paul Surugiu i-a oferit o distincție memorabilă pentru regalitatea unei atitudini și-a unui destin ce se înscrie cu ușurință în dreptul simbolurilor veritabile ale României. Nimeni și nimic n-ar putea descrie mai înălțător tradiția muzicii noastre populare decât cea pentru care viața a fost un zbucium al frumosului, cu numeroase succese și împliniri.
Nu s-a abătut de la simplitatea sa, oferindu-i, prin toată activitatea, dimensiuni mitice, fiind un model, un stindard românesc, un ambasador al tradiției și cântului popular, ce transcede dincolo de timp, ca o Vitoria Lipan a lui Sadoveanu, ce-adună oameni și istorii în traista-i fermecată!
A deschis granițele prin cântec, fiind vocea românească ce a unit pentru prima oară malurile Prutului, ridicând buna seama și rafinamentul la rang de simbol național. Pentru toată România din glasul său, pentru autenticitate, demnitate și decență, doamna cântecului popular românesc – SOFIA VICOVEANCA – a devenit membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET!

 

sursa: www.facebook.com/artbyfuego