Doamna teatrului ieșean Mihaela Arsenescu Werner, devine membru de onoare al proiectului Art by Fuego!

“De vorbă cu cerul” a fost mai mult decât un simplu vernisaj. A fost o poezie a culorii, într-o lume a frumuseților istorice, într-o pleiadă completă de simboluri, de ieri până azi.
A fost un eveniment la care surprizele s-au ținut lanț, iar emoțiile nu pot fi descrise prea simplu în cuvinte.
Și nu e nici o urmă de exagerare. N-am transformat seara într-un eveniment monden, și nici nu ne dorim lauri, dar cele două ore au fost construite pentru a crea artă și cultură la cel mai înalt nivel! Paul Surugiu, amfitrionul serii, a pus în scenă 30 de opere, una mai frumoasă decât cealaltă, în nuanțe vii, flori ale iubirii și-ale simplității sale umane.
Cinci mari personalități au devenit membri de onoare! Printre aceștia, marea actriță MIHAELA ARSENESCU WERNER, care a primit un trofeu superb realizat de artistul Filip Mărgărit, pentru frumusețea unui destin închinat scenei, pentru sutele de caractere care-au definit-o, oferindu-i în ani statutul incontestabil de mare doamnă a artei dramatice românești.
De 40 de ani actriță devotată a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași, a construit în ani un simbol al performanței și-al excelenței, interpretând partituri celebre, de la Natașa lui Cehov, până la Desdemona lui Shakespeare, lucrând cu regizori colosali, făcând astfel parte din generația de aur a teatrului românesc contemporan.
Dincolo de cortină, a trăit iubind și-a dăruit profesiei sale toate resursele interioare, tot sufletul, cu dezinvoltură, teatrul trăindu-i deopotrivă fiecare bucurie și tristețe. Un diamant al artei, pentru profesionalism, pentru activitatea repertorială impresionantă, pentru simplitate, credibilitate, eleganță, naturalețe și pentru întreaga carieră, doamna MIHAELA ARSENESCU WERNER devine membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET!

sursa: www.facebook.com/artbyfuego