Astfel că, la începutul acestei săptămâni (11 septembrie 2017_, interpretul a avut o nouă expoziție-eveniment, cea de a zecea în cei doi ani de când a dat naștere proiectului ART BY FUEGO, inițiativă care ajută artiștii aflați la nevoie și tinerii talentați, până în prezent sprijinind aproape 140 de oameni ce se dăruiesc artei, sub toate formele ei. „De vorbă cu cerul” s-a numit vernisajul care a strâns în Sala Voievozilor din Palatul Culturii peste 300 de ieșeni. Paul Surugiu a expus 30 de opere noi, pictate în această vară, în culori calde, inspirat fiind de frumusețea liniștii căminului său și de bucuria de a face bine prin pasiunea sa.
În cadrul evenimentului, artistul a premiat cinci mari personalități ale Moldovei, pentru performanța lor, pentru activitate și pentru felul în care au ales să-și trăiască demn, destinul artistic – interpreta de muzică populară SOFIA VICOVEANCA, un monument al autenticității, jurnalistul și omul de televiziune IRINA PĂCURARIU, un păstrător al lucrului bine făcut, profesorul DANIEL CONDURACHE, promotorul școlii ieșene de jurnalism, actrița MIHAELA ARSENESCU WERNER, ce de 40 de ani este pe scena Teatrului Național din Iași, soprana ANA MARIA DONOSE, prim solistă a Operei Naționale din Iași.
Totodată, pe lângă piesele-i superbe, pe versuri de Nicolae Dabija sau Grigore Vieru, Paul Surugiu a avut-o alături pe minunata Stela Enache, împreună aducând un omagiu musical marelui compozitor Florin Bogardo. De asemenea, Fuego a sprijinit trei tineri extrem de talentați, premianți la zeci de concursuri internaționale – Lupu Giulan, un copil de 10 ani, ce cântă la saxofon, având până în prezent 100 de premii naționale și internaționale, Ștefania Turcu, în vârstă de 12 ani, elevă cu zeci de premii internaționale la activ de la Colegiul național de artă ”Octav Băncilă” din Iași, ce a interpretat la vioară “Balada lui Ciprian Porumbescu” și Ștefania Iacob, o tânără interpretă de folk, ce cântă și la chitară, având două albume discografice până în prezent și o mulțime de participări la festivaluri celebre de folk din țară, ea cucerind audiența cântând GALBENĂ GUTUIE.
„M-am simțit regal în fața publicului, înconjurat de operele mele, la Palatul Culturii. A fost onoare și credeți-mă că vedeta n-am fost eu. Și nici n-am vrut asta! Tablourile au fost cele ce au strălucit, în lumina vremii, reușind să sprijine, să aducă fericiri, iar arta să răzbată pentru a face o lume mai bună și mai deplină!” (PAUL SURUGIU)
În luna decembrie, Paul Surugiu Fuego pleacă la drum cu un turneu prin toate orașele României, de pe 4 pe 25 decembrie, cu un spectacol unic numit „POVESTE DE DECEMBRIE”!
sursa: www.evzmd.md