FAPTELE LUI FUEGO NU SE OPRESC AICI!
Pictura l-a determinat să se implice din ce în ce mai activ în activități umanitare. Deși o făcea și înainte, acum asta a devenit mai vizibil. Astfel că, la concertele din Basarabia, prin ART BY FUEGO, el sprijină tinerii defavorizați oferindu-le zilnic, daruri, aducându-le un zâmbet și un strop de fericire în copilăria sumbră ce-i apasă.
Pe lângă aceste gesturi, iată că Fuego vrea să investească și în viitor. Tot prin inițiativa ARTĂ PENTRU SUFLET a sprijinit un tânăr talentat, care cântă la trei instrumente și care are capacitatea și fondul necesar, dacă are susținere, de a ajunge un mare artist mondial. Lozan Bogdan este numele său, are 9 ani, elev la Şcoala de arte ,,Petru şi Ion Teodorovici ” din Leova clasa II saxofon-fluier, instrument auxiliar pian. Este pasionat de muzică, pescuit şi călătorit. În afară de saxofon cîntă în corul şcolii şi ansamblul fluieriştilor. Din suma donată va fi achitată taxa de studii pentru şcoala de arte. Iată cum un nou suflet are șansa de a merge mai departe, având o cărămidă pusă la parcursul său chiar de Fuego. Sunt o multitudine de cazuri care s-ar preta în a fi ajutate, dar trebuie să înțelegeți că nu se pot face alegeri și nici toată lumea nu poate fi ajutată!