Care a povestea numelui dumneavoastră de scenă? De ce Fuegoși nu Paul?
Nu Paul pentru ca in perioada in care eu m-am lansat, muzica romaneasca se afla intr-o continua schimbare de stil, de atitudine, de artisti. Erau in voga trupele, piesele ritmate si stilul dance era la mare cautare. Mai toti tinerii lansati aveau pseudonime, nume de trupa ori de scena. Asa s-a facut ca, alaturi de casa mea de discuri de pe atunci, sa iau hotararea de a ma lansa, in 1999, cu numele de FUEGO, cand am lansat si prima piesa, ce s-a dovedit a fi un succes nebun, ea fiind fredonata si astazi – „ TOATA LUMEA DANSEAZA ”. Impreuna cu o buna prietena, dintr-un dictionar spaniol, fara a ne gandi, tragand la sorti, am extras din mai multe variante acest pseudonim. Facand o marturisire, nu mi-a placut initial ! Dar la insistentele prietenei mele, profesoara de engleza, am acceptat, ea spunandu-mi ca rezonanta ce vine impreuna cu numele ma va purta pe un drum lin, cu mult munca dar si cu succes. Cantam latino-dance, aveam alaturi patru dansatori, iar piesele ajungeau din prima acolo unde noi ne propuneam, in topuri, pe primele locuri. Imi aduc aminte cu placere de perioada aceea, in asa fel incat, acum, imi dau seama ca nu puteam avea un start mai bun. Ulterior, peste timp, lumea m-a perceput cu numele de scena, cu Fuego, nereusind sa ma identifice dupa numele real, Paul Surugiu.
Ați absolvit Facultatea de Teatru. Vă putem urmări și în calitate de actor?
Teatrul a reprezentat intotdeuna pentru mine, pe langa muzica, un anume fel de a ma exprima. Am absolvit teatrul la clasa Adrianei Pitesteanu si a lui Marius Teicu, dar prioritara, in acele vremuri, pentru mine, a fost muzica. Din 2002 in schimb, sunt angajat al teatrului „ ALEXANDRU DAVILA ” din Pitesti, acolo unde am jucat in numeroase spectacole. Pe parcursul carierei am mers brat la brat cu poezia, recitand cu toata inima, in concertele mele, versuri ale celor mai mari poeti romani, incercand oarecum sa imbin ambele componente ale destinului meu.Pana anul trecut, de cand ma puteti urmari, in premiera, in postura de actor, pe scena teatrului din Pitesti cu o piesa monumentala, un one man show veritabil, cu accente dramatice a carei regie artistica apartine profesoarei mele de teatru, Adriana Pitesteanu. “ Testament “, un omagiu Grigore Vieru, reprezinta o adevarata lectie de patriotism, un motiv pentru a ne inclina valorilor esentiale ale vietii, celebrand limba romana, iubirea, mama, amintirile. “ TESTAMENT “ este mai mult decât un spectacol de muzică și poezie. Este felul meu de a-i mulțumi celui ce mi-a servit drept model, celui ce m-a onorat cu atenția și prietenia sa, celui ce a scris poezie, celui ce a definit, prin simplitatea cuvântului, dăruind nume unor trairi înălțătoare, Grigore Vieru. La cererea publicului, eu jucand, spre bucuria mea, din luna octombrie cu casa inchisa, vom pleca cu acest spectacol, in luna mai, intr-un turneu national in toata tara, vrand sa le daruiesc tuturor un fragment de arta adevarata, intr-o perioada in care lumea are nevoie de teatru, de cultura, mai mult ca oricand.
Foarte multă lume a ajuns că creadă că Irina Loghin e mama dumneavoastră. Cine e, de fapt, mama dumneavoastră? Cum este dansa?
Inca de cand am lansat duetul cu doamna Irina Loghin, lumea ne percepea asa, ca mama si fiu. Nu exista manifestare la care sa mergem si oamenii sa nu ne intrebe de ce nu am marturisit asta pana acum, totul nascandu-se de la videoclipul atat de iubitei si comentatei piese, cred ca deja intrate in folclorul urban – „ IMPODOBESTE MAMA BRADUL ”, unde doamna Irina juca rolul mamei mele. Da, eu sunt copilul cu mai multe mame. Una pe scena si in cantec, Irina Loghin, cea care mi-a descoperit tainele folclorului, m-a invatat cum sa gestionez succesul si mi-a oferit cateva dintre cele mai frumoase si utile sfaturi ale carierei mele. Si o alta, cea adevarata, cea care m-a nascut, acasa, fiind persoana cea mai importanta a existentei mele. Ea mi-a indreptat pasii, m-a dojenit, m-a iubit si m-a sfatuit, m-a crescut si m-a format, impreuna cu tatal meu, ca sa ajung ceea ce sunt astazi. Si pentru asta ii multumesc in fiecare moment. Modesta, fara dorinta de a epata in vreun fel, mama si-a dedicat viata intru-totul mie. Si cred ca am fost un norocos cu asemenea parinti !
Ați declarat că preferați să regretați ce ați făcut, nu ce nu ați făcut. Pe scenă apăreți mereu zâmbind. Aveți, totuși, regrete, motive de tristețe, de ce plânge Fuego?
In fata publicului, orice tristete trebuie transformata in zambet. Problemele, tristetile, dezamagirile si regretele le asezi undeva in spate, respectandu-ti publicul de la inceput pana la final, daruindu-te pe deplin. Nu regret nimic din ce am facut si cu sinceritate iti marturisesc ca, de-ar fi sa dau timpul inapoi, n-as modifica nimic. Motivele de tristete vin zilnic, la pachet cu problemele, cu dezamagirile ori cu amintirile, dar cred cu tarie ca pozitivismul ne confera, fara doar si poate, sensul pentru a merge mai departe si pentru a afisa in permanenta un zambet ce vine din suflet. Recunosc ca am momente in care ajung in impas, iar unul dintre ele se intampla de sarbatori atunci cand imi aduc aminte de tatal meu, pe care l-am pierdut prea devreme. Personal, mi-am clădit un sistem de valori, mi-am format și urmat parcursul, avându-l alături de mine, pe drumul vieții, pe potecile bătute de vise și dorințe, cu dragostea și armonia pe care el, impreuna cu mama, mi le-a oferit. Prin ei mi-am dezvoltat harul și tot ei m-au alinat atunci când poate căile păreau să capete limite. Tocmai de aceea, cu ardoare, cu sentimentul că cele mai importante figuri ale destinului uman sunt părinții, vă îndemn să vă iubiți și să vă respectați părinții. Prețuiți-vă comorile, atât timp cât vă pot îmbogăți sufletul cu prezența, cu umbra, cu vorba, sfatul și vocea.“
Sunteți mulțumit de atmosfera din industria muzicală din România? Cum vă înțelegeți cu colegii de breaslă? Există aminozități, dușmănii care să vă neliniștească? Cum faceți față invidiilor?
Pentru a evolua, e nevoie de intelegere si de fair play. Nu am considerat niciodata ca ceea ce face un coleg poate fi un motiv de invidie pentru mine. Ba dimpotriva, m-am inspirat si ma inspir de la acestia, ii urmaresc si ii apreciez, deopotriva. Cred ca exista loc pentru fiecare, iar felul in care alegem sa ne exprimam, prin muzica, tine de noi si de publicul nostru. Pentru oricine exista un public si atat timp cat, la final, dintre toate, raman aplauzele, cele mai importante pentru noi, ne putem declara, fara menajamenmte si animozitati, impliniti ! Industria muzicala din Romania are, ca orice lucru de altfel, si parti pozitive si parti in care nu totul functioneaza in parametri normali. Dar ma bucur sa vad ca se canta din ce in ce mai mult in limba romana, ca revine melodicitatea si ca usor, usor valoarea se cerne, publicul alegand in final, pe cei ce sunt sinceri si apropiati de el. Mi-am respectat intotdeuna colegii, considerand ca munca fiecaruia, indiferent de gen, este un act de eroism, de devotament. Mai mult decat atat, in ultimul meu turneu national, incheiat la inceputul lui aprilie, cel in care l-am omagiat pe Dan Spataru si muzica romaneasca, am avut un moment dedicat artistilor, colegilor mei, cei in fata carora ma-nclin, cei care au nascut si au dus mai departe muzica romaneasca, de ieri pana azi.
Tudor Chirilă și Horia Brenciu au avut niște derapaje la adresa dumneavoastră. Cultivă ironiile și glumele. Cum ați avut puterea să-i iertați pe detractori?
Am mai spus asta. Apreciez umorul atunci cand acesta este facut cu responsabilitate, fara caracter ofensator. Iar eu sunt o persoana care are capacitatea de a diferentia umorul de rautate, chiar si atunci cand se produce un derapaj. Colegi fiind, cred ca ne putem exprima, fiecare dintre noi, prin ceea ce facem, prin muzica, ea fiiind in cele din urma cea care ne recomanda in fata publicului, nu glumele, iertarile sau ironiile. Si in final, publicul ne cerne pe toti. Unii raman, altii se pierd sau dispar definitiv din peisaj. Nu cred ca in situatiile date am avut ce ierta si nici nu cred ca trebuie sa fac asta. Onest, stiu sa apreciez si eu o gluma, atunci cand e gluma si nu incalca bariera dintre penibil si sfidare. Dar cum suntem imperfecti si avem cu totii scapari, cred ca esential intre noi artistii, este sa ne pastram un respect al breslei, atat pentru noi, ca indivizi, cat si pentru colegi si public.
Ați declarat că cel mai mult vă disprețuiți atunci când faceți pe vedeta. Cum face Fuegope vedeta și cum se tratează de asta?
Am fost si sunt o persoana careia nu-i sta in fire sa epateze prea tare, fie ca e vorba de felul in care ma comport pe strada sau pe scena. Va spun, ca desi ma bucur atunci cand stiu ca oamenii sunt fericiti sa ma vada, nu sunt un impatimit al bailor de multime, fugind chiar de aglomeratia de prin mall-uri sau piete. Sunt un om simplu, la fel ca oricine, care a primit ceva, candva, de undeva. Si care si-a transformat acel ceva intr-o cariera. Una care-i ofera vizibilitate si care vine impreuna cu avantaje si dezavantaje. Nu ma consider o vedeta si nici nu cred ca as putea fi vreodata. Sunt prea onest cu mine insumi incat a pune in prim plan imaginea lasand in plan secund realitatea. Sunt un artist ce se daruieste publicului sau ! Si-atat!
În showbiz de poartă shimbările de look. Dumneavoastră aveți aceeași imagine de la începutul carierei. Coafura dumneavoastră e la fel de cunoscută ca cea a Andreei Esca. Cine se ocupă de imaginea dumneavoastră? Aveți un stilist?
Intr-adevar, felul in care se prezinta un artist in fata publicului sau este o componenta importanta ce tine in primul rand de respectul pe care il arati acestuia, de felul in care te pretuiesti pe tine si imaginea ta. Dar mai important este ceea ce arati publicului. Nu poti vinde doar o imagine fara substanta, la fel de bine cum nu poti oferi, in ziua de astazi cel putin, arta fara o imagine. Coafura mea a devenit si ea un brand. Imi aduc aminte ca atunci, la inceputuri, vedeam pe strada o multime de copii ce aveau carare pe mijloc. Mi-am schimbat de mai multe ori tunsoare, dar nu stiu cat de sesizabil a fost, lumea percepandu-ma la fel in continuare. Ce-i drept, ma ajuta si fata de copil, care nu s-a modificat foarte tare din 2000 pana astazi. Eu am stiut intotdeuna ca trebuie sa fiu elegant, impecabil atunci cand apar in fata publicului meu, ca muzica mea se transmite doar asa. Multa vreme m-am imbracat singur, dar ulterior, am inceput o colaborare frumoasa, ce tine deja de vreo doi ani, cu doamna modei romanesti, DOINA LEVINTZA, ea fiind cea care se ocupa de tot ce inseamna tinuta scenica si consiliere in spectacolele mele, fiind onorat ca pot lucra alaturi de ea.
Acordați carierei foarte mult timp. Nu simțiți că v-ați ignorat viața personală?
Muzica a fost intotdeuna sensul existentei mele. M-am daruit scenei si cred ca nu am gresit facand asta, bucurandu-ma acum de roadele sacrifiicilor mele. Si nu, nu mi-am ignorat viata personala. Da, nu atat de mult timp liber, ca majoritatea prietenilor mei, dar intotdeuna suficient pentru a ma vedea cu ei, pentru a merge in vacante impreuna, pentru a fi alaturi de ei si de familia mea. Am suficient timp incat sa ma bucur atunci cand citesc o carte, cand vad un film din care pot gasi resurse pentru mine, cand ma plimb ori cand compun muzica. Nu am neglijat componenta aceasta, cea care sa ma ajute sa ma dezvolt pe mine insumi, caci doar asa poti rezista si te poti mentine, evoluand, gandindu-te in permanenta cum sa vii cu ceva nou.
Din anul 1993, de cand v-ati lansat la Mamaia și până în prezent ați lansat 30 de albume. Artiștii autohtoni lansează cam un album la doi ani. Cum reușiți să fiți atât de profilic? Vă împing de la spate fanii, inspirația, concurența, pasiunea, cine vă turează motoarele profesionale?
Am vrut de fiecare data, sa vin cu altceva, sa ma provoc pe mine insumi. Astfel ca am trecut prin mai toate genurile muzicale. Am inceput cu pop-rock, am continuat cu latino, apoi am cochetat cu muzica populara, colindele, conceptul de muzica si poezie, muzica usoara. Si nu ma opresc aici. Anul asta mi-am propus sa va surprind pe toti cu doua proiecte inedite si memorabile. Unul dintre ele va aparea in mai, un album de autor cu maestrul Jolt Kerestely, ce a creat adevarate capodopere, balade pop si o muzica de film fara aseaman. Despre celalalt nu va dezvalui prea multe. Spun doar ca voi aparea in alta ipostaza, cu un alt stil interpretativ, unplugged, doar eu, o chitara si muzica cu noi. De la fani la devotament, de la dorinta de a fi mai bun pana la pasiunea arzatoare pentru cantec, cred ca toate conlucreaza ca sa imi pastrez spiritul viu. Singur ma ambitionez in schimb si credeti-ma, am o multime de idei pe care nu le-am aplicat inca.
Sunteți „artistul Crăciunului”, toată lumea vă știe împodobind bradul. De Paște cum e? Cum petreceți, cine vă e alături? Vopsiți ouă?
Cred ca acum va voi dezamagi, dar nu, nu impodobesc bradul si de Paste. De Paste sarbatoresc impreuna cu familia mea, relaxandu-ne in zona in care m-am nascut, in Ardeal. Impreuna cu mama, bunica si prietenii mei, petrecem in stilul neaos romanesc, cu bucate alese, cu ritm si voie buna. Partea cu vopsitul oualor ii revine, surpriza, tot mamei, ea fiind cea care le incondeiaza cu tot felul de tertipuri, frunze de patrunjel, forme si culori.
Ce amintiri aveți din copilărie legate de această sărbătoare?
Imi aduc aminte de mirosul cozonacilor proaspeti din Vinerea Mare, facuti de bunica, de vopsitul oualor, de felul in care ne strangeam cu toti in a doua zi de Paste pentru a merge la udat, un obicei de prin Ardeal. Tot de Paste ne spalam pe fata cu ou rosu pentru afi rosii si infloritori in obraji si cu un banut de argint pentru a avea chipul luminos. Si imi mai aduc aminte cum nu aveam nici o grija atunci. Astazi, vedem sarbatorile cu alti ochi, chiar daca am ramas copii in suflet. Mi-as dori sa retraiesc momentele din copilarie. Ce-i drept, cu mintea mea de-acum !
Aveți un singur album dedicat sărbătorilor pascale și șapte albume cu colinde și cântece de iarnă. Ce are Crăciunul și nu are Paștele?
De Paste se canta muzica religioasa si priscesne si asta doar in preajma sarbatorii. Craciunul in schimb are ceva anume si de mic am simtit ca de Craciun exista o stare diferita fata de cea de acum. Dintre toate perioadele, sărbătorile, minunile ori motivele pentru a mă împovăra cu dulcele gând al amintirii, cea mai aproape de ceea ce însemn eu este vremea Crăciunului si-ale sale colinde. Prin colinda ma pot exprima ca artist si nu este o bucurie mai mare ca an de an, deja de vreo 10, sa colind tara-n lung si-n lat cu al meu turneu si sa vad salile pline de oameni care se bucura sa primeasca spiritul Craciunului prin glasul si compozitiile mele.
– PUBLICAT ÎN REVISTA STORY
