Te-ai gândit vreodată să te dedici în totalitate picturii? Să renunţi la muzică în favoarea acestei pasiuni?
Sunt două lucruri diferite. N-am pretins niciodată că sunt pictor. E o pasiune, iar eu sunt un autodidact. Dar nu confund lucrurile. Muzica este profesia mea, este cea care-mi aduce bucurie, care-mi dă de mâncare, care mă împlineşte şi care, în 20 de ani, m-a făcut să-i fiu fidel până la capăt. Eu sunt artistul care cântă şi care în timpul liber preferă să facă un lucru cu folos. Sigur că nu pictez 24 de ore din 24, dar am zis că, decât să-mi pierd timpul preţios făcând ceva ce nu mă împlineşte, mai bine îl investesc cu mult tact în pasiunea mea, într-un proiect nobil prin care nu doar că pot ajuta, dar pot arăta lumii că merită să crezi în visuri, că e musai să iubeşti şi să cunoşti arta plastică şi că nimic nu e greu pe lumea asta dacă-ţi doreşti cu adevărat. Nu voi renunţa niciodată la cântat, indiferent de ce va fi. Asta fac cel mai bine, asta am învăţat şi aici am experienţa cea mai mare. Nici nu-mi las în stand-by hobby-ul. În paralel, le pot face pe amândouă şi sunt fericit că am putut evolua la pictură, că m-am autodepăşit şi am avut curajul să-mi expun realizările publicului larg. Sigur că, pentru unii, această alăturare dintre cântec şi desen pare ciudată, dar eu le garantez că merg mână în mână, căci artele sunt surori. E tot o poveste legată de improvizaţie şi cumva prezintă şi similitudini la capitolul împlinire. Nu mă fac peste noapte pictor, dar creez un alt univers la care oamenii reacţionează frumos şi pe care îl aduc acum, cu expoziţia “Flori de rouă”, la alt nivel.
Ai emoţii cu privire la marele eveniment?
Am, fără doar şi poate! Dar cred că-i şi firesc să fie aşa. E primul eveniment de genul acesta şi nu cred că vreun om care investeşte timp, aşteptări, fericiri şi speranţe în ceva n-are emoţii. Să ştiţi că emoţiile nu înseamnă vulnerabilitate sau lipsa încrederii în sine, ci arată că ne pasă, că vrem să fim cât mai buni. Eu sunt artistul care a păşit într-o lume nouă. Sper ca picturile mele să vorbească de la sine şi să prezinte ce mi-am propus: o lume a optimismului şi a veseliei, a bunăvoinţei cu flori de rouă, imperii de lumină, mai ales că vorbim despre 40 de picturi noi la cei 40 de ani pe care-i împlinesc pe 23 august.
Proiectul acesta îi ajută pe artiştii mari pe care i-am uitat şi care au nevoie de aprecierea noastră.
Cum i-ai găsit pe cei pe care i-ai sprijinit?
Trişti, cumva resemnaţi. Dincolo de faptul că încerc să le aduc bucurii, să le asigur câteva clipe împlinite, vreau să le arătăm împreună că ne pasă de ei, că nu i-am lăsat undeva într-un colţ şi că nu le-am minimalizat complet munca şi importanţa pentru România. Consider că e un pas către schimbare şi-mi doresc, poate mai mult ca niciodată, ca exemplul acesta să-mi fie luat. Nu gestul, nu sumele contează, ci faptul că ne pasă de ei. Dacă nu pentru persoane, măcar pentru activitatea lor, care nu rămâne altcuiva moştenire decât nouă. Legendele, oameni buni, indiferent de domeniul de activitate, nu trebuie aruncate la gunoi! Trebuie ajutate şi promovate pentru a-şi putea petrece sfârşitul în glorie şi demnitate! N-am făcut un bilanţ şi nici nu e cazul, dar sunt fericit că am putut sprijini peste 40 de cazuri, tineri talentaţi şi oameni de aur ai scenei româneşti, printre care se numără Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Cornel Constantiniu, George Nicolescu, Aimée Iacobescu, Anca Pandrea, Elisabeta Preda, Petru Demetru Popescu, Ioan Voicu, Gheorghe Urschi şi mulţi alţii.