În memoria poetului Grigore Vieru, la Centrul Naţional Academic „Mihai Eminescu” a avut loc evenimentul ,,Grigore Vieru – Lacrima lui Mihai Eminescu”. Invitatul special al spectacolului literar-muzical a fost Paul Surugiu Fuego.
Marile valori ale neamului nu sunt uitate! Renumitul interpret din România, Fuego, a donat bustul marelui poet Grigore Vieru, realizat de sculptorul Petrică Buhnici, Centrului Academic Internațional Eminescu din Chișinău.
Anunțul a fost făcut de artist pe pagina sa de Facebook.
„Azi, pe 14 februarie ar fi fost ziua poetului Grigore Vieru și cu siguranță cel mai de preț cadou ar fi fost să fie înconjurat de oamenii pe care-i iubea până la ultima celulă din corpul său. Modestia sa nu-și poate găsi cuvintele potrivite! Mi-a fost părinte întru vers, mi-a deschis porți ale iubirii de poezie! Am mers prin toată Basarabia împreună și-am colindat fiecare cătun, acolo unde el așeza idei ale dragostei de neam, punea câte o bucată zdravănă din sufletul său, iar eu încercam să înnobilez totul cu glasul meu! Azi, pe 14 februarie 2022, când ar fi împlinit 87 de ani, voi dona, de la ora 15.00, Centrului Academic Internațional Eminescu, locaș de cultură în Republica Moldova, bustul poetului, realizat de sculptorul Petrică Buhnici, ca semn al dragostei mele!”, a declarat interpretul.
sursa: http://tvrmoldova.md/ si https://revistavedetelor.ro/