Atunci când vrei să fii printre cei mai buni, să ajungi un nume reprezentativ în domeniul tău, poți face asta cu voință și cu implicare. Dacă ești echipat intelectual așa cum trebuie, înseamnă că nimic nu-ți va sta în cale în a reuși. Pe acești oameni îi premiază Paul Surugiu-Fuego în cadrul vernisajelor sale, cu titlul de membru de onoare al proiectului său. Atfel că la Iași, în Palatul Culturii, la super evenimentul „DE VORBĂ CU CERUL”, printre cei premiați s-a numărat și renumita IRINA PĂCURARIU. Aceasta a primit distincția pentru abilitatea de a spune, prin imagini și vorbe, povești despre oameni.
Un pictor al cuvintelor și-a profesionalismului la cele mai „înalte cote”, a definit noțiunea de credibilitate în profesia sa, dăruind, la propriu, din inspirație, sute de reportaje în care-a descris uimiri și mistere, destine și romane demne de-un făuritor de adevăr asemeni ei.
Munca, vorba, inteligența și seriozitatea i-au fost arme în descrierea vieții sale, trăite deplin, în fața, dar și în spatele ecranului, bucurându-se deoportivă, de succes, de evoluție, de drame care-au individualizat-o, transformând-o într-un exemplu pentru cei ce aleg să facă această profesie dură. Deținătoare a șase premii APTR, un jurnalist de marcă al României, cu o carieră de peste 25 de ani, o lecție a integrității și a veridicității, un om între hiene, un povestitor al lumii, cu toate minunile sale, într-o istorie fără sfârșit, IRINA PĂCURARIU devine membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO – ARTĂ PENTRU SUFLET!
sursa: www.facebook.com/artbyfuego