Maestrul Mircea Dinescu este noul membru de onoare al proiectului Art by Fuego!

Știți că ART BY FUEGO apreciază și premiază, cu titlul de membru de onoare, artiștii contemporani care au impresionat o țară întreagă cu activitatea lor. Așa se face că recent, noul membru de onoare este scriitorul MIRCEA DINESCU.
Acesta a primit distincția, printre altele, pentru spiritualitatea sa, pentru stilul inconfundabil și pentru minunile literaturii române ce poartă semnătura sa. Mircea Dinescu, un maestru al cuvintelor, iscusit bucătar al poveștilor de viață și-al emoțiilor mărețe, un lord al poeziei contemporane și-un boier al gusturilor, este unul dintre mari autori actuali, cu o operă impresionantă și o activitate culturală desăvârșită.
Spumos și exuberant, Mircea Dinescu a impresionat mereu, chiar și atunci când poate a fost contestat. Pentru cariera sa, pentru felul de spune lumii, în versuri, geniale idei, Mircea Dinescu devine membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO! Întâlnirea dintre Paul Surugiu și Mircea Dinescu va putea fi vizionată în curând, pe TVR 1!

sursa: www.facebook.com/artbyfuego