Muzica e lumea ei – Nevăzătoarea Nicoleta a fost sprijinită de Paul Surugiu – Fuego

Sunt situații crude în viață în care ți se răpesc daruri de preț, primind altele la schimb. Lumina se poate întuneca, iar în locul ei, din prea multă dragoste de frumos și puritate sufletească, se poate naște o minune. O astfel de minune este NICOLETA VASILE din GĂEȘTI. Ea cântă, trăiește prin muzica artistului preferat, Paul Surugiu-Fuego în care găsește destulă lumină și culoare, alinare și simplitate, făcând-o astfel să poată uita de problemele grave care-i apasă existența.
Nicoleta e o artistă, un înger al frumosului, un om demn, încercat de greutăți, care luptă cu destinul, încăpățânându-se ca prin muzică să poată trăi. Imaginile Nicoletei sunt acum în tăcere, iar culorile ei sunt sunete. Ea este nevăzătoare de la vârsta de 22 de ani, când, studentă la medicină fiind, a rămas fără posibilitatea de a vedea ce-o înconjoară. De parcă asta nu era suficient, povestea ei s-a agravat în timp, iar acum la 43 de ani face zilnic dializă de trei ori pe săptămână, suferind de o mulțime de afecțiuni – insuficientă renală cronică cu hemodializă, diabet zaharat, glaucom, dezlipire de retină și cataractă în ultim stadiu. Supraviețuiește cu un venit modest, alături de mama ei, dar nu se plânge.
Cântă și o face cu dăruire. Visul ei cel mare a fost să poată urca pe scenă alături de Fuego, iar dorința i s-a îndeplinit, de două ori chiar. Prima dată în 2014, la Ploiești, când a interpretat sublim o colindă în duet cu idolul ei și a doua oară săptămâna trecută, la Pitești, în cadrul spectacolului „PENTRU SUFLET”. Prin proiectul ART BY FUEGO, Paul Surugiu a sprijinit-o financiar pe Nicoleta încercând astfel să-i aducă un zâmbet pe chip și-o alinare. Cu sensibilitate, Nicoleta spune că muzica lui Fuego îi aduce bucurie și, deși în ochii ei e întuneric, în suflet întotdeauna este lumină.
„La Nicoleta s-au strâns toate bolile parcă! Uneori viața e nedreaptă și le ia oamenilor bucuriile, dându-le pietre de cărat, chiar atunci când startul lor este bun. Prin inițiativa ARTĂ PENTRU SUFLET am ajutat-o pe Nicoleta! Ea cântă, pur, cu voce de înger, iar muzica e cea care-i oferă liniște și speranță!” ( Paul Surugiu )

 

Sursa video: youtube.com/Fuego Fan Romania