Paul Surugiu a realizat cea de a doua expoziție de pictură în Mamaia. Vezi cine a făcut parte din echipa minune de pe scenă!

V-am promis încă de ieri că vom începe relatarea poveștii denumite VITRALII! Practic, Paul Surugiu a realizat cea de a doua expoziție, într-un spațiu aerisit, luminat, demn de malul mării, într-un imperiu al culorilor și-al pozitivismului.
Peste 100 de persoane au participat la evenimentul care a avut ca scop principal prezentarea colecției, precum și a proiectului „ART BY FUEGO”, cel prin care sunt ajutați marii artiști și tinerii talentați. Atmosfera a fost cu dichis – șampanie, dulciuri, lumini, nuanțe, muzică de calitate, oameni speciali, aer boem și o pasiune ludică demnă de toată aprecierea celor prezenți.
Paul și echipa sa de organizatori au dovedit din nou că sunt niște profesioniști ducând la Mamaia, la Restaurantul DORNA, istoria proiectului „ARTĂ PENTRU SUFLET” în „VITRALII” împlinite de rugi ale bucuriei! Și pentru că e duminică, iar ieri a fost și Ziua Prieteniei, azi vă arătăm echipa minune de pe scenă – în fond culorile au fost potențate prin muzică. Alături de Paul Surugiu, trei artiști au încântat audiența, într-un spectacol desăvârșit.
Cu o siluetă impecabilă, într-o formă de invidiat, Stela Enache a purtat culorile împreună cu „Balada pescărușilor albaștri” și alte refrene ale marelui Florin Bogardo.
Maestrul Jolt Kerestely, la cei 82 de ani, a așezat fragmente de poezie muzicală peste atmosferă. Mădălina Lupu, fetița minune sprijinită de ART BY FUEGO, ce cântă la nai și la alte 6 instrumente de suflat, a realizat o demonstrație de virtuozitate, precum și un moment unic, impresionând audiența. Așadar, nu doar Paul susține colegii, ci și aceștia au fost alături de el și de unicul eveniment al culorii – VITRALII – arătând că muzica merge mână în mână cu pictura! Felicitări!

Fotografii realizate de GEMENY STUDIO PRODUCTION

sursa: www.facebook.com/artbyfuego
31.07.2016