Prin intermediul proiectului „Arta pentru suflet – Art by Fuego”, Paul Surugiu – Fuego ajută o legendă a aviaţiei, d.na Floarea Ioniţă, în vârstă de 85 de ani, prima femeie paraşutist din România şi prima femeie controlor de trafic aerian. Fuego i-a făcut o bucurie imensă celei care a stăpânit aviaţia română o viaţă întreagă.
Sursa: „Observator”, Antena 1, 28 ian. 2015
Observator: Prima femeie paraşutist din România de după al doilea război mondial şi prima femeie controlor de trafic aerian trăieşte o adevărată dramă. În vârstă de 85 de ani, Floarea Ioniţă, riscă să ajungă în stradă pentru că nu-şi mai permite chiria. Ar fi a doua oară, după ce, în 2016, fosta legendă a aviaţiei şi-a pierdut casa din cauza datoriilor la întreţinere.
Disperarea a făcut-o pe Floarea Ioniţă să se gândească inclusiv la eutanasiere. Impresionat de povestea ei, Fuego i-a sărit în ajutor.
Paul Surugiu – Fuego: Doamnă, eu am un proiect care se cheamă „Artă pentru suflet – Art by Fuego”. Eu şi pictez. Parte din fondurile strânse din vânzarea picturilor merg către marii artişti ai României, dar şi către d.voastră, care sunteţi o legendă.
Observator: Pentru Paul Surugiu, alias Fuego, doamna Floarea este o legendă.
Paul Surugiu – Fuego: E trist să vezi că doamna Floarea Ioniţă, care şi-a dedicat o viaţă întreagă, stăpânind aerul, are acum, poate când avea cea mai mare nevoie, aripile frânte.
Doamna Floarea Ioniţă: Nu mă aşteptam. E de vis. E de vis că ne-am întâlnit. Vorbesc serios. Sunt foarte supărată. Sunt foarte singură. Bani nu sunt, e foarte greu pentru mine.
Paul Surugiu – Fuego: Să fiţi sănătoasă!
Observator: Fuego s-a oferit să-i achite fostei aviatoare costurile chiriei pentru două luni.