Paul Surugiu-Fuego la sprijinit pe actorul Tudorel Filimon! Proiectul „Artă pentru suflet” este alături de marii artiști români!

Când am dat startul acestui proiect, nu am crezut că putem face atât bine. Poate că nu sunt o salvare sau o rezolvare a tuturor problemelor acestor oameni, dar măcar nouă ne pasă. Și nu doar de problemele lor, ci și de arta pe care cu dăruire, profesionalism și multă implicare o săvârșesc sau au săvârșit-o ani de-a rândul. Așa se face că azi vrem să vă aducem aminte de TUDOREL FILIMON, celebrul nea Popa din sitcomul de succes difuzat cu anii în urmă de Pro TV – LA BLOC.
Puțină lume știe că activitatea sa, de peste 40 de ani din teatru și film, este una impresionantă, având numeroase premii la activ, jucând în peste 30 de filme, 20 de seriale de televiziune și numeroase piese de teatru pe marile scene ale țării. N-a ieșit în față, n-a epatat, nu s-a lovit cu pumnul în piept pentru realizările sale. Și-a trăit destinul demn, în ciuda problemelor, așa cum și teatrul l-a trăit și o face în continuare.
Maestrul Filimon joacă în nu mai mult nici mai puțin de șapte piese de teatru concomitent, făurind cu nonșalanță și umor și dramă. Este unul dintre actorii din garda de aur, iar cariera sa impresionantă nu l-a făcut niciodată să se considere vreun star. După spusele lui, e un simplu om, cu lumini și umbre, care dă naștere unor caractere, cu alte lumini și umbre, pe scenă.
Paul Surugiu Fuego, prin proiectul său, este alături de Tudorel Filimon, sprijinindu-l financiar pentru a depăși cât de cât etapa dificilă în care se află în prezent. Acest mare artist, cu ani de experiență și muncă asiduă în spate, nu a primit un ajutor, ci un simbol al prețuirii, un fel de mulțumesc venit la greu din partea unui artist care apreciază actorii și arta lor.
Noi îi dorim mult succes în continuare lui Tudorel Filimon, sănatate, sperând că susținerea din partea lui Fuego a fost de bun augur!

sursa: www.facebook.com/artbyfuego
20 septembrie 2016