„Stau și mă gândesc de multe ori la cum ar fi fost dacă aș fi apucat de mic pe drumul picturii, învățând cu de-amănuntul tehnicile minunate ale activitații care-mi aduce atâta liniște și plăcere. Mi-ar fi plăcut să pot fi profesionist într-un domeniu pe care nu-l stăpânesc.
Sigur că eu sunt un autodidact și un om responsabil și încerc, pe cât se poate, să iau lucrurile în serios, să învăț, să mă implic și să încerc să-mi aduc operele la un grcât mai evoluat.
Nu știu cât îmi reușește, dar îmi place să cred că florile și casele mele de acum câțiva ani diferă de cele de acum, căci nu am stat degeaba și am căutat noi tehnici, combinații de culori, inspirații, punând totodată și multă pasiune.
Nu e greu și nici nu vreu să mă dau mare. Nu tind către statui și nu caut să iau locul cuiva. Fac asta pentru mine și publicul meu, încurajat fiind de profesioniștii din domeniu care mi-au spus că ar fi păcat să țin tablourile mele în debara!
Desigur că toată cauza e motivată de principiul fundamental de a ajuta! Eu ajut oricum și separat de ART BY FUEGO, dar proiectul acesta e nobil – sprijin arta prin artă și încerc să fac tinerii talentați să creadă în visul lor! ” (PAUL SURUGIU)
sursa: www.fanclubfuegoromania.net
24 iulie 2017