Paul Surugiu revine la Iași cu o nouă expoziție cu vânzare, „De vorbă cu cerul”, 11 septembrie 2017, Palatul Culturii

Dacă vă era dor de Paul Surugiu-Fuego, acesta revine la Iași, în calitate de pictor, cu un super eveniment în care surprizele și momentele spectaculoase se vor ține lanț, timp de câteva ore, unde artele își vor da mâna, pentru a sta „DE VORBĂ CU CERUL”. Acesta este titlul vernisajului ce va avea loc luni, în data de 11 septembrie, de la ora 18.00, în Sala Voievozilor, din Palatul Culturii Iași.
Expoziția va avea în centru emoția transmisă de natura statică, iar Paul Surugiu promite, după cum ne-a obișnuit de fiecare dată, un adevărat regal al artelor și al bunăvoinței, ce va avea loc într-un decor mirific, încărcat de sensibilitate și de povara unei istorii care se rescrie pentru frumos și pentru o lume mai bună.
Muzica de calitate se va împleti armonios, în prag de toamnă, cu bucuria picturii, în orașul celor șapte coline, descoperind multiplele talente ale lui Paul Surugiu. Invitații speciali, surprizele, momentele artistice, dar și picturile sensibile vor desăvârși atmosfera, în care mai multe personalități ale Iașului vor fi premiate și mai mulți tineri talentați sprijiniți!
„De vorbă cu cerul” este descrierea boemă a unei expoziții-eveniment, în care personajele principale vor fi florile și casele. Fără ambiții și orgolii inutile, picturile lui Paul transmit seninătate, o lume a optimismului și reușesc, în câteva nuanțe, alături de un titlu inspirat, să pună pe pânză un noian de vise, de inspirații și lumini, care transmit pozitivitate și frumusețe simbolică. Colecția ce va fi prezentată la Iași este nouă, realizată vara aceasta, și simbolizează strigătul tăcut al frumuseții, într-un melanj de simboluri și lumini, care trimit către eternitate și către felul în care aceasta allege să se prezinte lumii, prin dragoste.
Pentru Paul Surugiu, arta plastică reprezintă un mod de exprimare și o posibilitate concretă de a ajuta. În luna octombrie a anului 2015 lansa proiectul „ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET”, o inițiativă care-și propune să sprijine marii artiști ai României, ajunși, din diverse motive, într-o situație dificilă, dar și tinerele talente.
Astfel, majoritatea fondurilor obținute din vânzarea picturilor realizate de Paul Surugiu merg către legendele României, dar și către tinerii care bat la porțile afirmării. În aproape doi ani, proiectul a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 120 de cazuri. Acum, cu implicarea voastră, proiectul poate merge mai departe și poate face noi minuni pentru cei ce într-adevăr și-au pus viața în slujba artei, ori pentru cei ce pășesc acum, timizi și fără posibilități, în mijlocul ei.
Anul trecut, pe 23 septembrie, tot la Iași, artistul Paul Surugiu realiza un alt eveniment remarcabil – “Parfumuri de altădată”, în Palatul Roznovanu, acolo unde a cântat, și-a expus operele, a premiat mari personalitați ale orașului precum Valentin Ciucă, Dan Hatmanu, Emil Brumaru, Dionisie Vitcu, dar și pe Jolt Kerestely și Stela Enache, ajutând totodată mai mulți tineri talentați ai Iașului.
http://artbyfuego.ro/cazuri-sprijinite-de-art-by-fuego/
ATENȚIE! Intrarea se face exclusiv pe bază de invitație ( locurile fiind limitate și destinate celor ce-și doresc să susțină acest proiect admirabil ). Invitațiile pot fi procurate, în limita locurilor disponibile, sunând la numerele de telefon 0744205937 sau 0748977521, începând cu data de 15 august, între orele 11.00 și 18.00. Pentru detalii intrați pe www.artbyfuego.ro , dar și pe paginile de Facebook ART BY FUEGO și Paul Surugiu – Fuego.