Pianistul Crețu Antonio Davi a fost sprijinit de proiectul Art by Fuego!

Proiectul ART BY FUEGO este unul caritabil, astfel că mare parte din fondurile strânse din vânzarea picturilor lui Paul Surugiu-Fuego merg către tinerii talentați și către artiștii care au nevoie de un suport și o încurajare pentru a continua un drum complicat.
Așa se face că până în prezent, Paul Surugiu a fost aproape de peste 300 de artiști, în cinci ani, prin proiectului său. Recent, în cadrul unui eveniment de marcă realizat la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” din București, Paul Surugiu l-a sprijinit, prin intermediul ART BY FUEGO, pe tânărul și talentatul pianist Crețu Antonio Davi. Antonio a interpretat pe scena Universității, cu măiestrie, o partitură celebră și sensibilă! Acesta este din Bucuresti și este elev în clasa a VIII-a la COLEGIUL NATIONAL de MUZICA GEORGE ENESCU, sub indrumarea doamnei profesor MIHAELA ZAMFIRESCU. Îi dorim mult succes și-i vom fi alături în continuare, în parcursul său formidabil!
În ultimii ani a castigat nenumarate premii printre care enumerăm:
– premiul I de Excelenta la Concursul Național ”Prietenii muzicii/ Pro Piano-România”,
– premiul I de Excelenta la Concursul Internațional ”Pro Piano – Romania”,
– premiul I de Excelentala Concursul ” Gradus ad Parnasum”,
– premiul I de Excelenta la Concursul ”Tinere talente”
– premiul I la Concursul ”Victor Giuleanu”,
– premiul I de Excelenta la ”Premiile muzicale Dinu Lipatti”,
– premiul I la Concursul ”Millenium Piano”,
– Marele Premiu la Concursul ”Bucuria muzicii”,
– premiul I de Excelenta si Marele Premiu la Concursul ”Talente implinite”,
– recent (luna ianuarie 2021)a castigat Marele Premiu la Concursul Internațional ”l’viv Kawai” (Lvov) din Ucraina. #artbyfuego
sursa: www.facebook.com/artbyfuego