Pianistul și interpretul Mihai Teacă a fost sprijinit de proiectul Art by Fuego-Artă pentru suflet!

Ne bucurăm atunci când vedem că ajutorul nostru are ecouri, stârnește reacții pozitive și dincolo de toate, aduce zâmbete. Toți acești tineri nu au situații financiare deosebite, iar sumele primite din partea lui Paul Surugiu reprezintă pentru ei o șansă, o confirmare a valorii și a talentului care în viață, le va fi drum și forță. Tot la Brașov, pe 6 aprilie, Paul a fost alături de un alt tânăr special, Mihai Teacă, din Făgăraș, în vârstă de 17 ani, pianist și tenor, care face naveta de ani buni pentru a face performanță. A și reușit asta fiind câștigătorul a numeroase competiții naționale și internaționale.
Cu o tehnică impresionantă, atât la instrument, cât și cu vocea, Mihai a reușit să emoționeze toată lumea la vernisaj, atunci când a interpretat o piesă celebră – AVE MARIA, compoziția maestrului Cornel Fugaru! Mihai face profesia aceasta cu determinare și se pregătește de ani buni pentru a urma studii universitare în domeniu. Momentan face cursuri la Școala Populară de artă și canto alături de un renumit profesor brașovean! Mihai crede în steaua sa și va face tot posibilul ca să ajungă să strălucească în lumina reflectoarelor!
Firește că noi îii ținem pumnii și îl sprijinim în continuare, acesta demonstrând că talentul este cel care te poate face mare și care poate transforma România în ceva mult mai frumoa și mai deplin!

sursa: www.facebook.com/artbyfuego
25 aprilie 2017