„Am creat acest univers al culorilor și-al muzicii gândindu-mă că doar arta este cea care ne mai poate salva. Dincolo de toate, sunt fericit că am reușit să pun în aplicare o pasiune, ce a prins contur și cu ajutorul și susținerea dumneavoastră.
   Tocmai de aceea, o parte din fondurile strânse vor fi donate către o cauză umanitară, dorind în felul acesta să sprijin copiii instituționalizați și persoanele vârstnice. Poveștile lor le veți putea citi pe Facebook-ul meu – FUEGO MUSIC OFFICIAL, unde punctat, voi vorbi despre cei cărora le voi dărui puțină bucurie. Asta pentru că eu niciodată n-am făcut ceva fără să-mi pese sau să mă gândesc la soarta celor din jurul meu.
FOTO-DECLARATIE-400PX
   Totodată, pentru că ART by FUEGO înseamnă artă pentru suflet și mai mult decât un site sau imaginea unui artist, am în plan, ca în viitor, să-i pot ajuta și pe colegii mei mai în vârstă, artiști respectați ai țării, care din varii motive au ajuns într-o situație delicată financiar. Astfel că, pe termen lung, mi-am propus să fiu alături de colegii mei, ajunși la finalul unei cariere încununate de succes, încercând să contribui, cu modestele mele posibilități, la asigurarea unui trai decent, oferindu-le astfel posibilitatea de a se exprima în voie cu ceea ce știu ei să facă mai bine – arta lor.
   Căci orice start trebuie să aibă ținte, iar frumosul poate schimba, la un moment dat, vieți. Vă las să vă delectați cu arta și vă mulțumesc că-mi sunteți aproape în acest proiect!”
PAUL CIPRIAN SURUGIU – FUEGO

FOTO-TURNEU-ALB

   Artistul pornește la drum toată luna decembrie, prezentând o poveste muzicală și-un îndemn al reîntoarcerii acasă de sărbători, alături de cei dragi. Concertul ne va introduce în atmosfera sărbătorilor de iarnă petrecute în mijlocul familiei, la care revenim, an de an, pentru a ne reîmprospăta, la figurat, sufletul și amintirile. „De ce „ACASĂ DE CRĂCIUN”? Pentru că mereu acolo va fi cel mai bine. De acasă am plecat și acolo am găsit, în fiecare an, de Sărbători, liniște, amintiri și un fragment din copilăria lipsită de griji. Acasă ne găsim părinții, iar cei ce nu-i mai avem putem rememora momentele petrecute alături de ei. Vă aștept să petrecem două ore în care muzica mea, aleasă cu greu de pe cele 9 albume de colinde, va fi în centrul atenției!” (FUEGO)

08.12, ora 19.00 – ADJUD (Casa de Cultură “TUDOR VORNICU”)

09.12, ora 19.00 – FOCȘANI (Teatrul Municipal „MR. GH. PASTIA”)

10.12, ora 17.00 și ora 19.30 – GALAȚI (Teatrul Muzical „NAE LEONARD”)

11.12, ora 19.00 – TULCEA (Teatrul “JEAN BART”)

12.12, ora 16.00 – LOCALITATEA CUMPĂNA, jud. CONSTANȚA (Casa de Cultură)

12.12, ora 19.30 – CONSTANȚA (Casa de Cultură a Sindicatelor)

13.12, ora 16.00 – LOCALITATEA CRUCEA, jud. CONSTANȚA (Casa de Cultură)

13.12, ora 19.30 – SLOBOZIA (Casa Municipală de Cultură)

14.12, ora 19.30 – BUCUREȘTI (Teatrul de Revistă „CONSTANTIN TĂNASE”, Sala SAVOY)

15.12, ora 19.00 – PLOIEȘTI (Casa de Cultură a Sindicatelor)

16.12, ora 19.00 – BRAȘOV (Filarmonica Brașov, Sala PATRIA)

17.12, ora 16.00 – TÂRGU NEAMȚ (Casa Culturii „ION CREANGĂ”)

17.12, ora 19.00 – BACĂU (Casa de Cultură „VASILE ALECSANDRI”)

18.12, ora 18.00 – ROMAN (Casa de Cultură a Sindicatelor)

19.12, ora 19.00 – IAȘI (Teatrul „LUCEAFĂRUL”)

20.12, ora 19.30 – PIATRA NEAMȚ (Teatrul „TINERETULUI”)

21.12, ora 19.00 – BÂRLAD (Teatrul „VICTOR ION POPA”)

22.12, ora 19.00 – HUȘI (Sala MĂRIUCA)

   Biletele pot fi procurate de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol. Informații aflați sunând la numărul de telefon:

0746.774.204

IMPORTANT! În foaierul fiecărei instituții de cultură, unde va avea loc concertul, se va organiza o expoziție cu lucrările artistului Paul Surugiu – FUEGO, în colecția de iarnă ce poartă sugestiv titlul „Bucurați-vă!”

26 februarie 2024

Paul Surugiu Fuego – „Primăvara din inima mea!” – Turneu national aniversar de celebrare a 30 de ani de carieră

Paul Surugiu Fuego surprinde primăvara aceasta publicul său, cu un concert aparte, care ajunge în orașul tău, în care va celebra cei 30 de ani de carieră artistică pe scena muzicală românească. Concertul poartă și un titlu sugestiv – ”Primăvara din inima mea!”, asta pentru că artistul va propune publicului său un concept muzical minimalist, melodii de pe tot parcursul drumului său artistic, de la cele mai iubite șlagăre, la refrene mai puțin cântate, premiere aparte realizate special pentru turneu. Mai mult, artistul va face confesiuni pe scenă, va recita, va emoționa, alături de instrumentiștii și colegii săi, într-o poveste […]
2 noiembrie 2023

Turneu Național extraordinar de colinde și cântece de Crăciun Paul Surugiu-FUEGO – „Am suflet de Crăciun!”

Vine iarna si desigur în luna decembrie, Paul Surugiu Fuego pleacă la colindat prin țară, cu celebrele sale colinde. Astfel, va ajunge si în orasul tau, alături de band-ul său, cu surprize, noutăți, cu emoții, veselie și bună dispoziție și cu cele mai apreciate cântece care l-au făcut celebru în perioada sărbătorilor. În stilul său caracteristic, Paul Surugiu propune publicului o serie întreagă de trăiri, surprize, momente pline de umor, dar și de amintire. Două ore de concert live, cu premiere, dar și cu melodii cunoscute de public, toate în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prevestind venirea Crăciunului. Publicul se va […]

CELE MAI RECENTE LUCRĂRI ALE ARTISTULUI PAUL SURUGIU – FUEGO

This portfolio has no items. Please go to "Colio->Items" to add some items