Prima TV – „Focus”: Fuego, pictor de flori!

Când nu cântă, Paul Surugiu – Fuego pictează! Atât de mult, încât a reușit deja să vândă o parte dintre picturi, iar cu banii obținuți și-a ajutat semenii, mulți dintre ei artiști, colegi de scenă cu el, aflați în situații deficitare.
Artistul a uimit pe toată lumea când a apărut la vernisajul operelor sale. Expoziția intitulată ”VITRALII” a fost dedicată colegilor ajunși în situații dificile dar și tinerelor talente.
”Eu pictez flori, sunt un autodidact, nu sunt un profesionist, fac lucrul acesta pentru că vreau să-mi ajut colegii. Majoritatea fondurilor pe care le strâng de pe urma picturilor mele, merg către ei, dar și către cei tineri aflați la început de drum.”
Un suflet mare de artist și un talent surprinzător. Așa poate fi definit Paul Surugiu – Fuego!