“Uneori talentul oamenilor înzestraţi se manifestă difuz, de parcă ar fi o entitate viguroasă ce se sălăşluieşte în fiinţa cuiva pe care o depăşeşte în substanţă şi, de la o vreme, nu mai încape în limitele acelei finţe şi tinde să se preschimbe în orice altă structură creativă ce îi stă la îndemână. Se cunosc astfel, atâţia scriitori care sunt parcă, dintr-o dată, copleşiţi de imperioasa dorinţă de-a picta, cum a făcut, de pildă, Marin Sorescu şi atâţi alţii.
Ori simt că acel întreg al harului artistic nu se manifestă suficient doar prin cuvânt şi atunci se eliberează de preaplinul său prin interpetare muzicală, precum a făcut neuitatul poet Cezar Ivănescu, cel ce-a dat glas, în chip fascinant şi hieratic, muzicii sufletului său, reunind după milenii prin ghiersul său cele două arte păgubos divorţate, poezia şi muzica, după cum o făcuse odinioară, în chip prea puţin cunoscut, şi Eminescu. Sau, un alt exemplu, cel al actorului Emil Bota care a simţit că rostirea, oricât de modulată a textelor scrise de alţii nu-i încape deplinătatea spiritului şi a scris el însuşi poeme de-o înaltă frumuseţe.
Iată cum şi în imediata noastră contemporaneitate, un cântăreţ, cunoscut şi îndrăgit de multă lume pentru glasul său melodios şi romantic, dar poate şi pentru curajul şi tenacitatea lui de-a nu cădea în dizarmonia modelor de azi, a simţit şi el ispita exprimării pe un alt diapazon creativ. Aşa se face că ne aflăm acum în faţa unei multitudini de tablouri realizate de artistul pe care lumea îl cunoaşte sub cognomenul de Fuego şi privim aceste pânze, mai ales florale, cu imagini optimiste, tinereşti, romantice care, în definitiv, dau glas aceleiaşi armonii artistice ca şi muzica sa, atât iubită odinioară de poetul Grigore Vieru. Această expoziţie face ca din adâncul memoriei noastre culturale să răsune din nou adagio-ul horaţian “Ut pictura poesis.” (LUCIA OLARU NENATI, scriitor, prozator, publicist)
