Scriitorul Vasile Buruiană a fost sprijinit financiar de proiectul Art by Fuego!

ART BY FUEGO susține oamenii talentați, oamenii cu dăruire, care țin ridicat stindardul culturii și care încearcă, prin forțe proprii, din nimic, să facă lucruri admirabile, demne de lauda colecțivă. Un astfel de exemplu, sprijinit recent de Paul Surugiu-Fuego, este scriitorul Vasile Buruiană, un om puternic, un luptător pentru idealurile naționale, membru al Ligii Scriitorilor din România. Acesta este editorul revistei „ROMÂNIA EROICĂ” și a altor publicații istorice importante, fiind totodată autorul a numeroase volume despre război, despre faptele de vitejie ale românilor și despre felul în care am ales noi să dăm piept cu marile popoare.
Munca sa este asifua, neavând parte de ajutoare, iar toate aceste proiecte admirabile sunt susținute din fonduri proprii. Acum editează un nou volum – „PE URMELE EROILOR – CIMITIRE MILITARE ȘI MONUMENTE DIN BASARABIA” – care a fost premiat în 20155, cu un important trofeu la premiile „Comandor Virgil Alexandru Dragalina”. Din nefericire, volumul este neterminat, iar suma primită din partea ART BY FUEGO, îi va folosi domnului Buruiana pentru documentare, pentru drumurile în Republica Moldova și pentru a putea lucra în continuare la această cauză nobilă, utilă pentru noi și pentru istoria mare a românilor. Îi dorim mult succes!

sursa: www.facebook.com/artbyfuego