Sprijinul acordat tinerilor talentați de către Paul Surugiu vine ca o responsabilizare, ca o certitudine a unei vocații ce trebuie cu siguranță dusă mai departe. Este și cazul micuțului DUMITRU ROBERT FLOREA din comuna Lipovăț, județul Vaslui, care a trăit în urmă cu câteva săptămâni experiența vieții lui, cea care-i va schimba cu siguranță parcursul artistic de acum înainte. Venit de la orele de trompetă, instrument preferat pe care-l studiază doar de 8 luni, Dumitraș a urcat pe scenă la spectacolul lui Fuego de la ziua localității sale. Artistul, intrigat de faptul că Dumitraș avea un ghiozdan mare în spate, l-a provocat să-i arate ce cară, iar mai apoi să cânte ceva împreună cu el. Dezinvolt, spontan și fără emoții, Dumitru a cântat cu patos „CÂNTĂ CUCU-N BUCOVINA”, spre deliciul întregii audiențe care l-a aplaudat minute în șir.
Ulterior, Paul Surugiu a decis să-l ajute financiar ca să-și poată continua studiile! Dumitraș are o poveste emoționantă. El se află în plasament la o familie cu posibilități modeste, necunoscându-și părinți reali. De câteva luni a decis să studieze trompeta și iată că a devenit revelația clasei sale, participând deja și la două competiții pe care le-a câștigat. Între timp, merge și la școală, are 11 ani și învață foarte bine, fiind premiant! Mult succes, Dumitraș!
sursa: /www.facebook.com/artbyfuego/