Imagine

Vine iarna si desigur în luna decembrie, Paul Surugiu Fuego pleacă la colindat prin țară, cu celebrele sale colinde. Astfel, va ajunge si în orasul tau, alături de band-ul său, cu surprize, noutăți, cu emoții, veselie și bună dispoziție și cu cele mai apreciate cântece care l-au făcut celebru în perioada sărbătorilor.

În stilul său caracteristic, Paul Surugiu propune publicului o serie întreagă de trăiri, surprize, momente pline de umor, dar și de amintire. Două ore de concert live, cu premiere, dar și cu melodii cunoscute de public, toate în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prevestind venirea Crăciunului. Publicul se va emoționa la teme despre părinți, despre reîntoarcerea acasă, dar și la colinde tradiționale, la sonorități aparte și orchestrații pe măsură. Spectacolul are în prim plan bucuria care ne cuprinde pe toti atunci când se aproprie Crăciunul, fiind conștienți că ar fi o mare veselie în lume dacă ar fi Crăciun în fiecare zi!

Melodii precum ”Vals de Crăciun”, ”Colindă pentru părinți”, ”Atâta-i colinda”, ”La mulți ani, e noaptea de Crăciun”, ”E vremea colindelor” sau celebra ”Împodobește, mamă, bradul” vor răsuna pe scena din orașul tău, într-un concert bazat pe interpretare, pe suflet, pe recitări și versuri înalte și o întreagă stare de bine. Nu ratați așadar, evenimentul iernii, alături de Paul Surugiu-Fuego și band-ul său!

Vă aștept să ne bucurăm împreună de magia sărbătorii, de numeroasele emoții pe care le trăim! Vreau să uitați și voi și noi, pentru două ore, de toate problemele lumii actuale și să intrăm în atmosfera magică a Crăciunului! Vă aștept cu tot sufletul alături de noi, într-un Crăciun colindat, de Rai luminat! Am suflet de Crăciun și vă iubesc!” (Paul Surugiu-Fuego) 

LISTA COMPLETĂ A SPECTACOLELOR

2 decembrie – SIBIU, Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, ora 19.00
3 decembrie – CÂMPINA, Casa Tineretului, ora 19.00
4 decembrie – CODLEA, Casa de Cultură, ora 16.30
4 decembrie – BRAȘOV – Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu”, ora 19.00
5 decembrie – CONSTANȚA, ora 19.00, Casa de Cultură a Sindicatelor
6 decembrie – CĂLĂRAȘI, Sala Barbu Știrbey, ora 19.00
7 decembrie – TULCEA, Teatrul “Jean Bart”, ora 19.00
8 decembrie – PITEȘTI, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19.00
9 decembrie – ALEXANDRIA, Centrul Multifuncțional Alexandria, ora 19.00
11 decembrie – CRAIOVA, Teatrul “Marin Sorescu”, ora 20.00
12 decembrie – RÂMNICU VÂLCEA , Casa Sindicatelor, ora 19.00
17 decembrie – GALAȚI, Teatrul Muzical “Nae Leonard”, ora 19.30
19 decembrie – PLOIEȘTI, Casa Sindicatelor, ora 19.00
20 decembrie – FOCȘANI, Teatru “Maior Gheorghe Pastia”, ora 19.00, bilete la casierie, telefon – 0731021769
21 decembrie – ADJUD – Casa de Cultură “Tudor Vornicu”, ora 19.00, bilete la casierie, detalii la 0237641946
22 decembrie – BACĂU – Teatrul de Vară “Radu Beligan”, ora 18.00
23 decembrie – ROMAN – HANUL MĂRIOAREI , ora 19.00 – Detalii și rezervări la 0722520968
24 decembrie – IAȘI – SALA UNIREA (fostul Cinema Victoria), ora 19.00
26 decembrie – SUCEAVA, Casa Sindicatelor, ora 19.00
27 decembrie – BOTOȘANI, Casa Sindicatelor, ora 19.00
Mulțumim partenerului oficial al turneului meu FARMACIA INIMII, CATENA!
Mulțumim și celor două branduri 100% românești – FERMADOR ȘI ARDUDANA!
2 noiembrie 2023

Turneu Național extraordinar de colinde și cântece de Crăciun Paul Surugiu-FUEGO – „Am suflet de Crăciun!”

Vine iarna si desigur în luna decembrie, Paul Surugiu Fuego pleacă la colindat prin țară, cu celebrele sale colinde. Astfel, va ajunge si în orasul tau, alături de band-ul său, cu surprize, noutăți, cu emoții, veselie și bună dispoziție și cu cele mai apreciate cântece care l-au făcut celebru în perioada sărbătorilor. În stilul său caracteristic, Paul Surugiu propune publicului o serie întreagă de trăiri, surprize, momente pline de umor, dar și de amintire. Două ore de concert live, cu premiere, dar și cu melodii cunoscute de public, toate în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prevestind venirea Crăciunului. Publicul se va […]
12 aprilie 2023

Paul Surugiu-FUEGO la Sala Palatului! Artistului celebrează 30 de ani de carieră printr-un show unic!

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la lansarea artistului care de ani buni e o forță artistică. Face spectacole impresionante sold-out, la cele mai importante săli din România și Republica Moldova, face televiziune, radio, scoate piese pe bandă rulantă, este iubit, pictează, joacă, scrie și e un creator de emoții. Iar cine mai are dubii de capacitatea sa de a face show de anvergură, poate veni să-l vadă și atunci va înțelege de ce Fuego este unul dintre artiștii de top ai acestei țări, capabil de face spectacol din orice, inventiv, talentat și plin de spontaneitate! Acești 30 […]
8 februarie 2023

Paul Surugiu-FUEGO – „Strânge-mă-n brațe!”

PAUL SURUGIU-FUEGO – TURNEU NAȚIONAL DE PRIMĂVARĂ ”STRÂNGE-MĂ-N BRAȚE!” Artistul inimilor, Paul Surugiu-Fuego, își invită publicul romantic și dornic de energie pozitivă la … concert, în turneul său național de primăvară! ”Strânge-mă-n brațe” este propunerea sa pentru această primăvară, un spectacol în care veți asculta muzică și poezie, în care veți avea parte și de premiere și de multe cântece mai vechi, necântate, dar și de celebrele sale șlagăre, care l-au consacrat. Vedeta TVR 2 va fi acompaniată de band-ul său și vine cu o stare perfectă pentru anul acesta, celebrând primăvara, femeia și puterea cuvântului. Două ore de spectacol […]
20 septembrie 2022

Interpreta de muzică populară Maria Salaru devine membru de onoare al proiectului „Art by Fuego”!

La Balul Artelor ”Să readucem dragostea!” de la Onești, de pe 1 septembrie 2022, pe lângă tinerii ajutați, pe lângă emoție și momente artistice, Paul Surugiu-Fuego a oferit distincții și a decretat ca membri de onoare ai proiectului său mai multe personalități. Printre acestea, doamna Maria Șălaru. Aceasta a primit distincția pentru felul său de arăta lumii că se poate, pentru autenticitate și pentru voința de a face lucruri admirabile în plan cultural. Din zona Iasului, de pe meleagurile Deleniului, Maria Șălaru este toata un suflet si iubeste sa transmita mai departe folclorul tinerilor. Are nenumarate generatii care i-au trecut […]
20 septembrie 2022

Paul Surugiu-Fuego a fost alături de Alexandra și Andreea Dionisie!

La balul artelor de la Onești, de pe 1 septembrie – ”Să readucem dragostea”, acolo unde Paul Surugiu-Fuego a expus mai multe lucrări, au fost sprijiniți financiar mai mulți tineri. Printre aceștia, două fete talentate, Alexandra și Andreea Dionisie. Acestea sunt surori și studiază ambele la Iași, una la liceul ”Octav Băncilă”, la flaut, iar cealaltă la violoncel, la Universitatea de Muzică ”George Enescu”. Sunt determinate, au în repertoriu piese de suflet și impresionează prin bun simț și prin felul în care aleg să-și prezinte talentul lumii. Alexandra și Andreea au cântat mai multe momente în cadrul evenimentului și au […]
31 august 2022

Paul Surugiu-FUEGO – Drag de România noastră!

CONCERT EXTRAORDINAR FUEGO LA SALA PALATULUI – ”DRAG DE ROMÂNIA NOASTRĂ!” 2 Decembrie 2022 ora 19:00 Sala Palatului Bucuresti Artistul complex și iubit de toți românii, cel care are o carieră de 30 de ani, cu succese multiple, fiind și moderator tv, actor, om de radio, pictor, editorialist, mai nou lansând și o carte, Paul Surugiu-Fuego, invită românii la evenimentul anului, concertul extraordinar ”Drag de România noastră!”, care va avea loc pe data de 2 decembrie 2022, la Sala Palatului din București, începând cu ora 19.00. Paul Surugiu-Fuego va face un show spectaculos, la care muncește de ceva vreme. Alături […]