admin

16 octombrie 2016

Gest emoţionant pentru pictoriţa fără mâini

Poveștile pe care vi le spunem noi, în câteva vorbe, au în spate ani de muncă, de sacrificiu și poate mult mai multe lacrimi și durere decât pot descrie, umil și sărăcăcios, câteva cuvinte. Toți artiștii, mari și mici, sprijiniți de Paul Surugiu au cu ei o întreagă istorie, importantă. Dar mai încolo de vorbe, stau emoțiile, stă ajutorul, stă recunoștința. După cele două vernisaje, de la Bacău și de la Iași, Paul continuă să ajute oamenii remarcabili. Unul dintre aceștia este ROXANA IRIMIA din Vulcan. Despre Roxana cel mai elocvent poate vorbi chipul său, un amestec de frumusețe, de […]
13 octombrie 2016

Intrumentista și interpreta Andreea Ichim a fost ajutată de proiectul Art by Fuego-Artă pentru suflet!

Fie că e voce, fie că e instrument ori pictura, orice tânăr are nevoie de încurajare, mai ales atunci când are talent. Toată lumea întreabă cum alegem cazurile. Nu facem neapărat o selecție clară, dar încercăm să-i găsim pe cei mai speciali copii, care au nevoie într-adevăr de sprijinul nostru. Oricât de tare ne-am dori să ajutăm mai mulți, posibilitățile proiectului ART BY FUEGO sunt limitate, dar iată că până acum, într-un an, am fost alături de mai bine de 70 de artiști, mai mici sau mai mari. Azi vi-o arătăm pe ANDREEA ICHIM, o fată emotivă, dar cu dorință […]
13 octombrie 2016

Violonista Mălina Ciobanu a fost sprijinită de proiectul lui Paul Surugiu-Fuego!

Muzica este limbajul acelor ce simt ca emoția ei poate fi mai presus de cuvinte. Muzica este creație, pasiune, devotament. Poate si din acest motiv exista artisti care, indiferent de opreliști, de timp si de drumuri, răzbat si reușesc sa demonstreze ca talentul si munca lor sunt mai presus de toate! Un astfel de artist, suprem, cu suficientă vocație si o droaie de talent si expresivitate, este MALINA CIOBANU, violonista, un nume de care veți mai auzi in ani, atunci cand cu siguranța va cuceri marile scene ale lumii! Prin ART BY FUEGO, la Iasi, Paul Surugiu a sprijinit-o financiar […]
10 octombrie 2016

Dora Alina Romanescu: „Artistul dă frumusețe vieții prin puterea talentului”, Expoziția ”VITRALII”, Mamaia, 28 iulie 2016

Paul Surugiu – Fuego este cunoscut în lumea muzicală drept un artist de mare sensibilitate și forță creatoare, un artist talentat, ambițios și profund. Până nu demult, artistul a mers pe drumul de lumină al vieții și a dăruit celor care îi iubesc muzica frumusețea glasului și a sufletului său. În ultimul timp, și-a uimit admiratorii cu muzica tăcută a inimii sale, i- a uimit cu frumusețea cromatică, i-a uimit cu tot ceea ce simte bun și minunat în sufletul său, i-a uimit cu o simfonie de culori magice pe care le-a așezat cu măiestrie pe pânză. A pășit în […]
10 octombrie 2016

Un simbol, un erudit, Valentin Ciucă devine membru de onoare al proiectului Art by Fuego-Artă pentru suflet!

Implacabil, cu un destin de poveste, maestrul Valentin Ciucă este un artist al vorbelor printre culori. Un simbol, un erudit, Valentin Ciucă devine membru de onoare al proiectului Art by Fuego-Artă pentru suflet! Încheiem azi seria trofeelor de excelență acordate de Paul Surugiu personalităților României la cele două evenimente ale sale de la Iași și Bacău cu un mare om! Astfel, primește din partea lui Fuego premiu marele VALENTIN CIUCĂ, pentru asprimea și profesionalismul său, pentru cariera de excepție și pentru luciditatea criticii sale. Un lord al artei românești, un excelent făuritor de impresii, având una dintre cele mai respectate […]
10 octombrie 2016

Scriitorul Emil Brumaru devine membru de onoare al proiectului Art by Fuego-Artă pentru suflet!

În cadrul vernisajelor-eveniment organizate de Fuego până acum, excelența a fost cuvântul de căpătâi. De ce? Pentru că e de bun augur să ne aplaudăm valorile, să le vedem, să le premiem și mai apoi să știm că există, undeva, cumva, oameni remarcabili care ne fac mândri români. Astfel, la Iași, poezia a fost premiată, prin marele EMIL BRUMARU, un adevărat personaj, un om de calibru, cu o activitate impresionantă, cu multe fațete, un om al timpului prezent, un intelectual de marcă, un rege al vorbelor de seamă. Basarabean la origini, Emil Brumaru este un vulcan al poeziei, un romantic […]