STIRI

25 august 2016

Paul Surugiu: “Îmi place țărișoara asta, așa, cu toate cele bune și rele ale ei!”

“De câte ori răsare soarele dimineța și-l prind, dacă-s matinal ori dacă am spectacol și nu adorm până atunci, mă încarc cu energia lui într-un fel. Nu-i nimic poetic și siropos aici, este doar o imagine la care țin. În fond, tot ce vedem și ni se întâmplă sunt amintiri pe care le asociem cu oameni, cu locuri! De asta mi-e dragă România mea! E plină de tot felul de trăiri în ceea ce mă privește! Pe oriunde ajung, îmi revin în minte momente și retrăiesc emoții de mult timp uitate! Nu știu ce spuneți voi, dar mie îmi place […]
22 august 2016

FUEGO – Fan Club Fuego Romania: “ART BY FUEGO sprijină un tânăr talentat – Adascalitei Alexandru Mihai, din Sandra”, ART BY FUEGO, 21 august 2016

Talentul nu poate fi măsurat in ceva anume si nici nu exista grad de comparație pentru acesta! Ori il ai, ori nu, fiind un har pe care-l primesti si pe care, daca esti abil si muncitor, il poti dezvolta intr-o vocație! România e doldora de tineri talentați, in toate domeniile, ceea ce arata ca trebuie sa ne îndreptam mult mai mult privirea catre ei, pentru a le da curaj si forta in a schimba, cu forțele lor, imaginea culturii si a tării! Prin “ART BY FUEGO” incercam sa-i găsim, sa vi-i arătam, sa-i sprijinim pentru a putea continua visul frumos […]
21 august 2016

Ce face Fuego la 40 de ani! Află cum se simte artistul în apropierea zilei de naștere!

Paul Surugiu împlinește 40 de ani săptămâna viitoare, pe 23 august. E un om împlinit, după cum afirmă chiar el. Cumva, longevitatea sa și felul în care oamenii îl iubesc contribuie la asta. Dar chiar și așa, la schimbarea prefixului, interpretul are câteva nostalgii. El precizează că îi e dor de cei pe care nu-i mai are lângă el, de tinerețe și de toate momentele pe care speră să le repete de acum încolo. De ziua lui, nu petrece în mod deosebit. Nu este extravagant și preferă discreția în locul petrecerilor somptuoase. Probabil o masă cu prietenii și relaxare împreună […]
19 august 2016

Octavian Ursulescu este posesorul unei opere de artă semnată Paul Surugiu-Fuego!

Tablourile lui Paul Surugiu au suflet. Ele sunt construite în jurul unei povești, iar titlurile lor, uneori fără nici o legătură, te poartă într-o lume în care n-ai cum să nu te îndrăgostești de tehnica și de sinceritatea sa. N-are pretenții de mare pictor, nu vrea să epateze cu asta, dar crede că pictura este o prelungire a talentului său și a felului în care el poate dărui ceva lumii. Astfel, tablourile sale, cu tot cu povești și cu un fragment din el au ajuns în casele oamenilor, iar aceștia se bucură de minunile de pe pânză. Unul dintre acestea […]
18 august 2016

Paul Surugiu-Fuego vă invită la primul său vernisaj în Palatul Parlamentului! Expoziția de pictură se intitulează “Casa părintească”. Intrarea este liberă!

Vă invităm la expoziția de pictură a artistului Paul Surugiu-Fuego denumită „CASA PĂRINTEASCĂ”, în perioada 5-20 septembrie, ce se va desfășura la Palatul Parlamentului, Sala de expoziții „CONSTANTIN BRÂNCUȘI”, strada Izvor, nr.2-4, sector 5, București, zilnic, de la 9.00 la 17.00. Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 5 septembrie, de la ora 18.00, în aceeași locație, la Palatul Parlamentului, Sala de expoziții „Constantin Brâncuși”, într-un cadru festiv. Cumva, inspirat de legatura dincolo de cuvânt, cu Grigore Vieru, pornind de la cântecul pe versurile poetului – “CASA PĂRINTEASCĂ NU SE VINDE” – Paul Surugiu a descoperit o noua tema […]
17 august 2016

Fuego, anunț emoționant în pragul a 40 de ani: „Sunt împlinit și pot trece la altă etapă” – Ziarul Ring

Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, nu stă o clipă locului și caută să ne surprindă în permanență. Ba mai lansează o piesă nouă, ba un album, pictează, are expoziții, cântă peste tot și este într-o permanentă căutare a frumosului. Poate și de asta este atât de ocupat. Dar, după spusele lui, îi place să fie mereu în priză pentru că astfel simte că trăiește pe deplin. În exclusivitate pentru „ring”, Fuego a dezvăluit cum se simte și ce așteptări are la vârsta de 40 de ani, pe care îi va împlini pe 23 august, dar și ce înseamnă […]
17 august 2016

Diana Monete – un diamant pur, un talent autentic, ce împrumută din trilurile și repertoriul Mariei Lătărețu! Paul Surugiu a sprijinit-o pe interpreta cu voce divină!!!

Toata lumea știe ca pentru a reuși in muzica e nevoie de talent si de munca! Dar se cer si alte ingrediente, printre care un model valid si demn de urmat, încurajări si sustinere din partea celor care pot face asta! In acest fel, Paul Surugiu punctează o noua premiera cu proiectul sau “ARTA PENTRU SUFLET” oferind, in cadrul mai multor concursuri de tineri talentați, trofeul “ART BY FUEGO”! Acesta este însoțit si de un ajutor financiar menit sa încurajeze si sa stimuleze talentul si dorința de a munci a celor ce-l câștiga! Astfel, in cadrul Festivalului Tinereții, desfășurat saptamana […]
14 august 2016

Paul Surugiu-Fuego: “Arta, indiferent de ne place sau nu, este o eliberare, un mijloc de a ne face mai buni, mai înalți și mai demni!”

“Arta e o fereastră către absolut! Nu e vorbă goală, nu e nebunie, nu e nici măcar o pasiune nebună fără fundament! Arta, indiferent de cum, de cine ar fi făcută ea, indiferent de ne place sau nu, este o eliberare, un mijloc de a ne face mai buni, mai spectaculoși, mai înalți și mai demni!”  ( PAUL SURUGIU – FUEGO ) sursa: www.youtube.com/Fuego Fan Romania 09.08.2016
14 august 2016

Art by Fuego este alături de proiectele culturale realizate de scriitorul Ștefan Radu Mușat

N-ar fi de bun augur dacă nu ne-am gândi la ce înseamnă arta pentru noi. Ne face mai buni? Poate. Ne aduce bucurii? Poate. Dar fiecare o înțelege și o percepe în felul său, tratând-o ca atare. Ideea esențială este aceea că cei ce săvârșesc artă au nevoie de încurajare, de sprijin și de o vorbă bună spusă la timpul potrivit pentru a continua pe drumul ales. Azi, ne oprim la literatură. Prin Paul Surugiu, ART BY FUEGO încurajează inițiativele admirabile care descoperă talente, care le promovează. Astfel, Paul l-a sprijinit pe poetul, scriitorul și graficianul ȘTEFAN RADU MUȘAT, un […]
11 august 2016

Doina Păuleanu: “În pictura lui Paul Surugiu domnește aceeași ordine senină, aceeași atmosferă înduioșată, aceeași aspirație către armonie, vizibilă în toate obțiunile și deciziile sale!”

“Paul Ciprian Surugiu, cu numele de scenă Fuego, cunoscutul interpret de muzică ușoară, este actor profesionist și pictor amator. În prima ipostază, deja consacrat, este apreciat de un public variat din România și Republica Moldova; în anii ’90, când l-am cunoscut pe scena Festivalului național de muzică ușoară de la Mamaia (al cărei director am fost în acea vreme), se afla doar la începutul afirmării sale; ca actor – a urmat Facultatea de profil a Universității Ecologice – a fost angajat al Teatrului Alexandru Davila din Pitești – pe scena căruia am certitudinea că s-a făcut remarcat; ca pictor amator […]
11 august 2016

Alpha Magazin: Fuego pregătește o nouă expoziție: Casa părintească nu se vinde!

Pentru orice lucru făcut cu profesionalism, e nevoie de dăruire si implicare. Într-un fel sau altul, nimic nu se construiește fără atenție, fără a fi focusat pe ceea ce faci. Paul Surugiu știe acest lucru și descoperă în orice moment noi surse de inspirație! Cu atât mai mult cu cât, pe 5 septembrie, la Casa Poporului, artistul va prezenta o colecție spectaculoasă denumită sugestiv „Casa părintească nu se vinde”! Pornind de la ideea păstrării autenticității, Fuego și-a propus să lucreze de zor toată luna august, renunțând la vacanțe, pentru a vă surprinde cu emoții pe pânză – mici fragmente originale inspirate […]
11 august 2016

Ziarul Ring: Fuego pregătește o nouă expoziție: „Casa părintească nu se vinde”

Fuego le pregătește fanilor lui o surpriză. Pentru orice lucru făcut cu profesionalism, e nevoie de dăruire si implicare. Într-un fel sau altul, nimic nu se construiește fără atenție, fără a fi concentrat pe ceea ce faci. Paul Surugiu știe acest lucru și descoperă în orice moment noi surse de inspirație. Cu atât mai mult cu cât pe 5 septembrie, la Casa Poporului, Fuego va prezenta o colecție spectaculoasă denumită sugestiv „Casa părintească nu se vinde”. Pornind de la ideea păstrării autenticității, Fuego și-a propus să lucreze de zor toată luna august, renunțând la vacanțe, pentru a vă surprinde cu emoții […]
8 august 2016

ART BY FUEGO îl sprijină pe Sebastian – băiatul care scrie cărți pentru a merge!

Pentru unii, arta înseamnă și luptă, dincolo de pasiune și talent. Înseamnă, mai mult decât orice pe lumea asta, șansa de a merge. Este cazul lui SEBI CRĂCIUN, un fenomen! Dacă unii merg, caută și descoperă pentru a scrie, el scrie pentru a putea merge pe propriile lui picioare! Lucid, perfect integru, Sebi a publicat până acum patru volume de proză și versuri, iar fondurile obținute le-a investit în tratamentul său, de altfel foarte costisitor, căci micuțul sensibil din imaginile de mai jos, care are numai 13 ani, suferă de tetrapareză spastică în formă agravată. Practic, scrisul i-a adus alinare, […]
8 august 2016

PAUL SURUGIU – FUEGO: “Ne luptăm pentru lucruri fără folos, dar uităm prea ușor de identitatea noastră!”

“V-am zis ca nu-mi iau vacanța! Zău ca imi e mult mai bine sa stau prin împrejurimi si sa ma ocup de pasiunea mea, asa in liniște! Nu-mi da bătăi de cap pictura, mai ales ca o fac din plăcere, iar pe 5 septembrie dau startul unei expoziții de senzație, la Casa Poporului, denumită “CASA PĂRINTEASCĂ”! Deci, am de lucru, dar e mai mult o încălzire, o provocare si un nou prilej de a sti ca ce astern eu pe pânza ajunge in locuința cuiva, fericește si nu in ultimul rând, face bine unui artist! Asa ca acum am nevoie de […]
8 august 2016

Pe 5 septembrie, la Casa Poporului, artistul va prezenta o colecție spectaculoasă denumită sugestiv “Casa părintească nu se vinde”!

Pentru orice lucru facut cu profesionalism, e nevoie de dăruire si implicare! Intr-un fel sau altul, nimic nu se construiește fara atentie, fara a fi focusat pe ceea ce faci! Paul Surugiu știe acest lucru si descoperă in orice moment noi surse de inspirație! Cu atât mai mult cu cât, pe 5 septembrie, la Casa Poporului, artistul va prezenta o colecție spectaculoasa denumită sugestiv “Casa părintească nu se vinde”! Pornind de la ideea păstrării autenticității, Fuego si-a propus sa lucreze de zor toata luna august, renunțând la vacante, pentru a va surprinde cu emotii pe pânza – mici fragmente originale inspirate […]
8 august 2016

Paul Surugiu-Fuego: “Eu știu că la un moment dat, indiferent de direcția în care ne îndreptăm, arta ne va salva!”

Arta e o fereastră către absolut! Nu e vorbă goală, nu e nebunie, nu e nici măcar o pasiune nebună fără fundament! Arta, indiferent de cum, de cine ar fi făcută ea, indiferent de ne place sau nu, este o eliberare, un mijloc de a ne face mai buni, mai spectaculoși, mai înalți și mai demni! „Arta nu se caută, nu se transformă și nici nu caută pe cineva pentru a putea fi apreciată. Indiferent de formele ei, arta are rol vindecător. Deține o putere inexplicabilă care ne poartă, obiectiv, în lumea viselor și-a frumuseții. Oricâte melodrame ar avea viața, […]
5 august 2016

Scriitoarea și pictorița Dorina Anghel, sprijinită de Paul Surugiu-Fuego și proiectul său ARTĂ PENTRU SUFLET!

Proiectul ART BY FUEGO a fost un pariu pus de Paul Surugiu cu el! L-a câștigat și iată cum, în mai puțin de un an, prin intermediul celor ce au crezut în el, peste 50 de artisti, mici și mari, au fost sprijiniți. Lor li se adaugă și cazuri de oameni talentați și aflați la nevoie care nu vor să fie făcut public ajutorul acordat lor, căci da, Fuego pictează, iar mare parte a fondurilor obținute din comercializarea operelor merge către artiști – tineri, oameni pasionați, legende, sportivi, actori, muzicieni! Proiectul se adresează doar acestei categorii! Într-adevăr, viața e grea […]
4 august 2016

Prima TV – „Focus”: Fuego, pictor de flori!

Când nu cântă, Paul Surugiu – Fuego pictează! Atât de mult, încât a reușit deja să vândă o parte dintre picturi, iar cu banii obținuți și-a ajutat semenii, mulți dintre ei artiști, colegi de scenă cu el, aflați în situații deficitare. Artistul a uimit pe toată lumea când a apărut la vernisajul operelor sale. Expoziția intitulată ”VITRALII” a fost dedicată colegilor ajunși în situații dificile dar și tinerelor talente. ”Eu pictez flori, sunt un autodidact, nu sunt un profesionist, fac lucrul acesta pentru că vreau să-mi ajut colegii. Majoritatea fondurilor pe care le strâng de pe urma picturilor mele, merg […]
4 august 2016

ELENA FRÂNCU devine membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO – ARTĂ PENTRU SUFLET!

Oamenii remarcabili isi dedica viata unui singur scop! Poate tocmai din aceasta cauza fac performanța si reușesc sa izbuteasca deplin intr-un domeniu de activitate, oricare ar fi acesta! Va povesteam încă de ieri de inițiativa lui Paul Surugiu de a premia simbolic exemplele, ele devenind membri de onoare ai proiectului ARTA PENTRU SUFLET! Asa se face ca, pe lângă Doina Pauleanu, saptamana trecută, la Restaurantul Dorna din Mamaia, in cadrul “VITRALIILOR”, cea de a doua expoziție a artistului, ELENA FRANCU a devenit simbol al ART BY FUEGO! Pentru faptul că e un simbol al sportului românesc, o amazoană a dreptății […]
3 august 2016

DOINA PĂULEANU – membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO – ARTĂ PENTRU SUFLET

Expoziția VITRALII nu a adus doar bucurie, ci și un proiect admirabil în cadrul acestei istorii. Astfel, Paul Surugiu a decretat două personalități drept membri de onoare ai inițiativei ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET. În fiecare oraș, artistul va denumi două simboluri drept membri de onoare oferind activitatea și cariera lor drept exemplu de verticalitate și demnitate. Astfel, la Mamaia, prima diplomă a fost oferită DOINEI PĂULEANU, critic de artă. Aceasta a fost curatorul evenimentului, având o mulțime de cuvinte frumoase la adresa pictorului Paul Surugiu. Pentru regalitatea sa în arta românească, la mal de mare, fiind devotată profesiei și […]