Publicat admin la 24 iunie 2019 După cum bine am mai spus, ajutoarele oferite de Paul Surugiu, prin pasiunea lui pentru pictat, nu sunt obligații, nu sunt lucruri făcute cu forța, ci sunt firești dorințe ale lui, acelea de a ajuta oameni care-și dăruiesc, la rândul lor, sufletul scenei. Așa se face că anul acesta, în luna mai, pentru a doua oară, Paul Surugiu a fost alături de Școala de Pian „DRAGOȘ LUNGU” din Bacău, implicându-se financiar în organizarea Festivalului International de Pian „Frederich Chopin”, oferind, pe lângă acel sprijin și un premiu special special, tot în bani, unui tânăr laureat al festivalului. Prin ajutorul oferit […]